Luni, 21 septembrie a.c., de la ora 19.19, în camera 21 din incinta Cetăţii Oradea, va avea loc spectacolul de teatru intitulat "Plutaşii de pe Bistriţa", avându-i protagonişti pe tinerii actori orădeni Adrian Ştefănuţi şi Ciprian Ciuciu, absolvenţi ai Facultăţii de Muzică din Oradea - specializarea Arta Actorului. Spectacolul va fi organizat sub egida "Asociaţiei Culturale Experiment. Teatru. Clandestin". Costul unui bilet de intrare este de 7 lei pentru elevi şi studenţi şi 10 lei pentru adulţi. Biletele se vor putea achiziţiona la intrare.