Spaţiul fizic a fost dublat, urmează popularea cu animale - Lucrări finalizate la Zoo
Administraţia municipală a anunţat ieri, oficial, terminarea lucrărilor de reconstrucţie a Grădinii Zoologice din Oradea. Finalizat cu o întârziere considerabilă, obiectivul îşi va redeschide porţile pentru public abia în luna mai, anul viitor. Doar 40% din potenţialul noii grădini este, la acest moment, populat de animale, urmând ca, odată cu obţinerea autorizaţiei de funcţionare, să fie demarată procedura achiziţiei de animale.
Valoarea investiţiei se ridică la 4,5 milioane de euro. Proiectul a presupus dublarea suprafeţei, de la 3,5 ha la 7,2 ha. Proiectul a fost finanţat de către Ministerul Mediului, prin intermediul "Convenţiei privind finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor". Deşi contractul de finanţare s-a semnat în 2008, lucrările au demarat în 2010 şi aveau ca termen de finalizare luna august a.c. "Pe parcursul la 23 de luni, am realizat 52 de clădiri, respectiv am amenajat 22.455 mp de suprafeţe exterioare. În plus, au fost introduse toate reţelele de apă, canalizare, reţele de termoficare. S-au montat sisteme audio şi video. Toate aceste noi funcţiuni vor asigura condiţii de adăpostire pentru 90 de specii de animale, păsări, reptile etc.", ne-a declarat, ieri, Fekete Dan, directorul firmei Dan&Dan, care a executat lucrările de modernizare. Ieri, în prezenţa oficialilor orădeni, a avut loc recepţia lucrărilor care au presupus realizarea de amplasamente pentru animale şi păsări; amenajări şi spaţii pentru activităţi educative, recreative şi de agrement, manej; spaţii dedicate pentru carantină animale; clădiri administrative, magazii şi depozite; cabinet veterinar; spaţii pentru expoziţii de animale şi păsări. În perioada următoare, administraţia Grădinii Zoologice din Oradea va pregăti documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, iar ulterior va realiza toate demersurile necesare pentru a deveni membră a Asociaţiei Europene a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor (EAZA). "După obţinerea autorizaţiei de funcţionare, respectiv odată admişi în Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor, vom putea popula actualele spaţii cu speciile pentru care acestea s-au creat. Momentan, avem doar 40% din fondul necesar de animale", a precizat Liviu Andrica, directorul executiv al Admnistraţiei Domeniului Public Oradea. Totodată, acesta a anunţat că Zoo Oradea îşi va redeschide porţile abia pe data de 1 mai 2013.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.