Somnul şi dezinteresul autorităţilor naşte monştri - Oradea știrbă (III)
Am purces la plimbare, mânați și de curiozitatea de a vedea proiectele de milioane de euro pe care le clamează unii, mimând mirarea omului de bună-credință, paravanul după care cei în drept ar putea găsi dosiți arginții reclamei mascate. Spre deosebire de alții, cărora viteza limuzinelor le oferă doar imagini mișcate, neclare și fără identitate, noi ne plimbăm pe jos, noi ne-am propus să luăm Oradea la pas, asta pentru că suntem "simpli" cetățeni, nu funcționari, nu birocrați, nu "organe"! Nu e, însă, un demers recomandabil celor nepregătiți de aventură, de offroad, pentru că Oradea e ca România lui Băse: și aici se circulă mai ușor cu elicopterul, decât la pas! Convinși că o poză face cât o mie de cuvinte și că vorba lungă e sărăcia omului, vă invităm, onorabililor, la o plimbare prin locurile imortalizate de fotoreporterii noștri! Apropo, nu încercați cu bicicleta? Cât vă privește pe dumneavoastră, cititorii noștri, mesajul sună altfel: nu încercați cu bicicleta! Ori, poate, mai bine: nu încercați să vă plimbați prin cartierele orădene, nici cu bicicleta, nici fără, nici singuri, nici împreună cu copiii sau nepoții, pentru că pericolele - mai pe-nțelesul unora: efectele "secundare" ale zelului edilitar, ale proiectelor, carevasăzică! - ne pasc la tot pasul! Nu vă plimbați, dragi orădeni, prin urbea pentru a cărei propășire asudați zilnic, pentru că Oradea ăstora nu e doar știrbă, ci nici nu duce nicăieri. Totuși, vorba maestrului: Mai avem și alte lucruri de descoperit. Plimbarea continuă!
Oferta noua de locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si imediat! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza aici! Au fost trimise primele castiguri! Oferim dovada platii! NU e MLM! NU e joc piramidal! Lucrati lejer, ca operator online, 3 ore pe zi, si castigati lunar 300 dolari! Cand doriti detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ntmarioara@gmail.com
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: mitreadaniel_m@yahoo.com
locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM care au inceput activitatea sunt foaNoi rte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Cele mai noi locuri de munca Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: anne_marye110@yahoo.com
tot voi a-ti facut reclama si cand s-a dat drumul acestui proiect,nu base a facut acest tronson etc.,si la urma urmei m-ai cititi si voi legislatia sa vedeti ce inseamna semnul,sau la ce v-ati referit?ca in afara de propaganda politica subiectul vostru nu are nici o legatura cu poza
Oferte de lucru noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: ioanheredea@yahoo.com
Sesizarea dvs.este pe deplin justificata.Dorinta dlui.Bolojan de a iesi in evidenta cu orice chip,"da pe de laturi".Ce fel de gestionar e aceasta,ce imprastie si putinii bani ce-i avem?Apropo de vopsirea cu rosu a trotuarelor,pe sub cele doua poduri,Sovata si Decebal,pietoni,carucioarele cu copii, nu mai au acces fiind destinat doar bicicletelor conform semnalizarilor.In loc sa limiteze in locurile periculoase circulatia bicicletelor (se fac intreceri de biciclete pe trotuare)se creeza cu buna stiinta haos.In parcarile de resedinta,se parcheaza autovehicule de mare tonaj,remorci etc.dar nu le vede nimeni,cine trebuie sa rezolve astfel de situatii?