Somaţii de demolare pentru proprietarii de garaje
Noile parcări din zona blocurilor îi vor afecta pe deţinătorii de garaje, Primăria emiţând proprietarilor somaţii de demolare. Astfel, în zona Seleuşului au fost trimise peste 70 de somaţii, proprietarii garajelor având la dispoziţie 60 de zile pentru eliberarea acestora. "În cazurile în care proprietarii garajelor au plătit integral chiria pe tot anul, fie vom restitui sumele de bani, fie vom face o compensare cu impozitul pe care îl au de plătit pentru terenuri sau clădiri", a precizat Bolojan. Acesta a promis că nu vor fi demolate garajele din zonele unde nu sunt probleme sau unde nu este asigurată finanţarea pentru amenajarea noilor parcări. Totodată, mai trebuie finalizate schiţele de realizare a parcărilor, după care vor fi consultaţi administratorii de utilităţi şi asociaţiile de proprietari. Pe schiţe apar, pe lângă locurile de parcare, platformele de gunoi, stâlpii de iluminat, precum şi alte amenajări propuse, cum ar fi spaţiile verzi, băncile, locurile de joacă pentru copii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.