Preşedintele CJ Bihor s-a arătat nemulţumit de modul în care primarii din Bihor înţeleg să se preocupe de problemele urbei. În speţă, Ţîrle a nominalizat lipsa strategiilor de dezvoltare locală, lucru care împietează asupra accesării de fonduri nerambursabile. Au fost identificate 20 de administraţii locale, dintre care şi două municipii, Beiuş şi Salonta, care nu au elaborat o astfel de strategie. "Primarii care nu au aceste documente nu pot accesa fonduri. I-am somat ca, în următoarele două luni, să prezinte strategiile de dezvoltare", a precizat Radu Ţîrle.