Executivul orădean se află în aceste zile prins între ciocan şi nicovală, pe de o parte are de respectat promisiunile făcute miilor de orădeni că, începând cu 15 septembrie, va fi reluată circulaţia tramvaielor pe strada Primăriei, iar pe de altă parte, este nevoit să ţină cont şi de directivele în materie de construcţii, care prevăd că abia după 28 de zile de la turnarea betonului acesta atinge 90% din maturitate. Viceprimarul Mihai Groza a anunţat ieri că termenul avansat pentru redeschiderea circulaţiei tramvaielor a fost devansat cu trei zile, adică de luni, 18 septembrie. Părerile exprimate de specialişti în ce priveşte termenul care trebuie respectat pentru ca lucrarea să dobândească, înainte de a fi solicitată, rezistenţa dorită au fost criticate de viceprimar, care consideră că nu săvârşeşte nici o imprudenţă în ce priveşte redeschiderea circulaţiei mai devreme decât era programată. Suntem conştienţi de ceea ce facem. Mâine (azi - n.r.) vom efectua probele de capacitate portantă pentru siguranţă. Nu vrem să compromitem lucrarea", a declarat Mihai Groza, viceprimar Oradea. Conform informaţiilor făcute, de săptămâna viitoare tramvaiele vor circula atât pe ruta Ioşia, cât şi pe Decebal, în ce priveşte deschiderea străzii Primăriei pentru circulaţia rutieră, termenul avansat este 1 octombrie. Autobuz spre cimitir În ce priveşte finalizarea operaţiunii de asfaltare a străzii Armatei Române, edilul orădean s-a codit să mai avanseze vreun termen, după ce acesta a fost depăşit cu aproape patru luni. Pentru a potoli revolta orădenilor nemulţumiţi de faptul că datorită lucrărilor executate cu încetinitorul au fost nevoţi să parcurgă sute de metri pe jos, prin praf, ca să ajungă până la Cimitir, viceprimarul Groza a decis, abia după patru luni, că trebuie găsită o soluţie. Astfel că, de mâine, un autobuz va asigura, din oră în oră, transportul la Cimitir. În acest fel, edilul orădean îşi imaginează că şi-a făcut pe deplin datoria şi se spală pe mâini de orice altă responsabilitate legată de strunirea executantului lucrării, uitând totodată că peste aproape două săptămâni începe anul universitar şi peste 10.000 de studenţi şi profesori vor fi nevoiţi să parcurgă pe jos sute de metri.