Solstiţiul de vară
Azi, 21 iunie, ora 14.28, este momentul când Soarele intră în zodia Racului şi marchează astfel solstiţiul de vară astrologic.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, pâna la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului cu 66 grade şi 33 minute. Datorită acestui fenomen, cele 2 emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla deci la 23 grade şi 27 minute distanţă unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului. În preajma acestei zile, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, ziua având cea mai mare durată din an.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.