Solicitările părinţilor sunt în creştere - Creşe noi pentru piticoţi
Viceprimarul municipiului Oradea Biro Rozalia şi directorea executivă a Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO), Zita Koncsek, au prezentat ieri situaţia în care se află creşele din Oradea.
„În structura Centrului de Îngrijire şi Educaţie Timpurie funcţionează în prezent 12 creşe, cu o capacitate de 427 de locuri, la care sunt înscrişi 543 de copii. Având în vedere numărul mare de copii care frecventează creşele existente, precum şi numărul mare de solicitări depuse, ASCO a solicitat anul trecut Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO) şi executivului local identificarea şi alocarea de noi spaţii cu destinaţie de creşă. Astfel, anul trecut au fost extinse şi înfiinţate mai multe grupe de creşe în Oradea", a spus viceprimarul Biro Rozalia. Îngrijirea şi educaţia copiilor care frecventează creşele din Oradea este asigurată de personal specializat, iar programul de lucru se desfăşoară între orele 6.00-18.00. Conform situaţiilor prezentate, se poate observa o creştere semnificativă a solicitărilor înregistrate, a frecvenţei medii la creşe, precum şi a numărului creşelor orădene şi a locurilor autorizate. „În prezent avem cereri depuse pentru anul viitor, dar şi pentru 2014: Numărul total al cererilor a ajuns la 623", a menţionat Zita Koncsek. Tot pentru a veni în ajutorul părinţilor şi a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite în creşe, Primăria Oradea şi ASCO vor realiza un sondaj în rândul părinţilor care au copii la creşă, prin care se va evalua nivelul de satisfacţie al beneficiarilor în ceea ce priveşte serviciile oferite. După prezentarea situaţiei creşelor, viceprimarul Biro Rozalia şi Zita Koncsek au vizitat, însoţite fiind de reprezentanţii mass-media, două creşe modernizate din Oradea. Instituţiile de profil nou-înfiinţate sunt Creşa nr. 12 de pe strada Poieniţei, aici fiind în trecut sediul Direcţiei Judeţene de Sport, şi Creşa nr. 11 "Sfântul Iosif", de pe strada Traian Lalescu, aici făcându-se modernizări într-o clădire primită cu titlu gratuit de la Parohia Romano-Catolică "Sfântul Iosif". La Creşa nr. 11 sunt îngrijiţi 30 de copii, iar la cea de pe strada Poeniţei, 40 de copii. Pe lângă acestea, la Creşa nr. 8, de pe strada Mihai Viteazul nr. 6, a fost suplimentat spaţiul cu încă 20 de locuri disponibile, pentru acest lucru desfăşurându-se lucrări de reabilitare şi extindere.
vaca asta belita ar trebuii prinsa si aruncata in cris...canceru sa dea de ea si de familia ei