Slujbă la Mănăstirea Sfintei Cruci pentru deţinuţii orădeni
Peste 30 de femei şi minori aflaţi în custodia Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea au participat, ieri, la o slujbă religioasă oficiată în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci din municipiu.
În fiecare lună, deţinuţii din cadrul penitenciarului orădean ies în comunitate pentru a participa, în cadrul programelor de reintegrare socială, la diferite activităţi culturale, educative, sportive sau religioase. Având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă şi intrarea în Postul Naşterii Domnului, conducerea instituţiei a decis că este un moment potrivit pentru femeile şi minorii privaţi de libertate pentru a se reculege în cadrul unui lăcaş de cult aflat în afara penitenciarului. Astfel, 31 de deţinute şi patru tineri cu vârste sub 18 ani au fost prezenţi, ieri, la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, participând la o slujbă religioasă oficiată special pentru ei. Alături de preotul penitenciarului, persoanele condamnate au fost însoţite de gardieni, dar şi de directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea, inspector şef principal Ioan Illea. Deţinuţii au fost îndrumaţi să respecte rânduielile creştine din timpul postului, să se roage şi să se reculeagă, chiar dacă, deocamdată, nu pot face aceste lucruri decât în spatele gratiilor şi în capela penitenciarului. Activitatea de ieri a marcat intrarea în Postul Naşterii Domnului, fiind prima dintr-o serie de mai multe acţiuni religioase specifice ce urmează să se desfăşoare în această perioadă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.