Situaţia ex-directorilor de spitale, deocamdată, incertă
Curtea Constituţională a hotărât, în şedinţa de miercuri, că prevederi dintr-un articol al Ordonanţei 154/2005 privind rectificarea bugetară pe anul trecut - care a stat la baza demiterii mai multor directori de spitale, sunt neconstituţionale. Cu toate acestea, ministrul Sănătăţii (MS), Eugen Nicolăescu, intenţionează să continue în instanţă acţiunea de contencios administrativ, susţinând că ordinele de revocare din funcţii s-au bazat şi pe legea spitalelor, nu doar pe prevederile din ordonanţa declarată miercuri neconstituţională.
Potrivit deciziei Curţii Constituţionale (CC), dispoziţiile alineatului
(5) al articolului 20 din Ordonanţa de urgenţă 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul trecut sunt neconstituţionale. Alineatul respectiv stipulează: "În scopul prevenirii înregistrării de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plăti după analiza, evaluarea şi restructurarea unităţilor sanitare cu paturi care au acumulat datorii, până la 31 mai 2005, de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului Sănătăţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unităţi sanitare cu paturi". Decizia CC va fi comunicată preşedintelui Traian Băsescu, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi premierului Călin Popescu Tăriceanu.
Situaţia celor 15 directori de spitale demişi din funcţii în luna decembrie este, totuşi, incertă. O parte dintre directorii destituiţi au contestat decizia MS, prin acţiune în instanţă. Printre aceştia nu se află şi ex-directorul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, dr. Aurel Babeş, care este de părere că nici nu este nevoie de aşa ceva: "Având în vedere că decizia de demitere a directorilor s-a dovedit a fi ilegală, lucru pe care l-am susţinut încă din decembrie, ce să judeci? O ordonanţă care se dovedeşte neconstituţională?".
Ministrul Sănătăţii nu se lasă învins, intenţionând să continue procesele indiferent de decizia Curţii Constituţionale. "Oricum, Ordonanţa a produs efectele scontate, adică am putut plăti arieratele având siguranţa că nu vor mai fi făcute alte datorii", a declarat Eugen Nicolăescu. În plus, avocatul MS, Gheorghe Pipera, a invocat şi alte prevederi legale, printre care articolul 29, alineatul 2, din Legea 270, potrivit căruia, în condiţiile nerealizării indicatorilor de performanţă a activităţii", directorii de spitale pot fi demişi la propunerea MS.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.