Mesaje precum "Noi muncim pentru a trăi, nu pentru a cerşi", "Boc, ruşinea Ardealului", "Jos Guvernul" au fost afişate ieri în Oradea în faţa diferitelor instituţii care au organizat proteste preţ de câteva ore. Cei mai mulţi şi mai revoltaţi au fost angajaţii de la Seviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, care s-au adunat în curtea instituţiei şi au rostit rugăciuni pentru a opri reducerile salariale.

 

Aproximativ 150 de cadre medicale, asistenţi şi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă s-au adunat ieri, începând cu ora 10, în curtea instituţiei, unde au protestat împotriva măsurilor impuse de Guvernul Boc. Liderul Federaţiei Naţionale "Ambulanţa" Bihor, Gheorghe Chiş, a fost şi el prezent, alăturându-se protestarilor bihoreni. "Ambulanţierii şi-au exprimat nemulţumirile, prin semnătură, faţă de măsurile propuse şi susţinute de Guvern în acord cu Fondul Monetar Internaţional. Este o modalitate prin care ne exprimăm revolta faţă de deciziile luate, dar sperăm ca, la finalul acestor proteste, guvernanţii să reconsidere decizia reducerilor salariale, pentru că noi nu dorim să facem rău nimănui", a explicat Chiş. Chiar dacă ambulanţierii au fost mai cuminţi în vorbe, câţiva mai îndrăzneţi au afişat un poster mare, din care se înţelegea perfect că nu sunt simpatizanţi ai actualului Guvern. Mesajul "Boc, ruşinea Ardealului - Jos Guvernul" a fost afişat în timp ce în fundal se auzea Imnul României, înlocuit apoi cu sirenele de la ambulanţe. Protestul s-a finalizat cu un moment solemn, în care liderul de sindicat a rostit rugăciunea "Tatăl Nostru", anunţând că acesta va fi reluat azi, începând cu ora 13.00, în faţa Prefecturii judeţului Bihor.

 

"Noi muncim ca să trăim, nu ca să cerşim"

Unii dintre angajaţii Casei Judeţene de Pensii Bihor au făcut ieri grevă de solidaritate, fără a întrerupe lucrul, iar aproximativ 50 de salariaţi au ieşit în faţa sediului instituţiei, afişând mesaje precum "Noi muncim ca să trăim, nu ca să cerşim". "Am anunţat încă de vineri conducerea instituţiei că vom face o grevă de două ore, pentru care au semnat 31 din cei 39 de membri ai sindicatului. Munca, însă, nu a fost întreruptă, s-a asigurat activitatea în toate compartimentele, mai ales în cele de lucru cu publicul. Noi încercăm să obţinem o reglementare conform căreia diminuarea salariilor să fie diferenţiată, nu de 25 la sută pentru toată lumea", a declarat, Elisabeta Dan, liderul sindical al angajaţilor din Casa Judeţeană de Pensii Bihor. La această instituţie lucrează 74 de funcţionari publici şi 54 de angajaţi pe bază de contract. În judeţul Bihor, nicio primărie nu a notificat Prefectura că ar fi intrat în grevă şi că nu desfăşoară relaţii cu publicul.

 

Unii - da, alţii - ba

Nici salariaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor nu au făcut grevă, dar susţin, la fel ca angajaţii majorităţii instituţiilor publice din judeţ, că vor participa la un miting de protest, care va avea loc azi în faţa Prefecturii Bihor. Liderul sindicatului Finanţe Bihor, Dorin Micle, a afirmat că 98 la sută dintre sindicalişti sunt de acord cu greva, dar aceasta nu a fost declanşată deoarece încă nu a fost publicat actul normativ care impune scăderea salariilor. "Dintre cei 721 de angajaţi, 636 sunt membri de sindicat, iar 620 şi-au dat acordul scris pentru grevă, dar, fiindcă nu a apărut încă actul normativ privind reducerea salariilor, deocamdată nu ştim faţă de ce protestăm", a spus Micle.

 

Nici poliţiştii bihoreni şi nici angajaţii de la Direcţia Regională Vamală nu au făcut grevă, desfăşurându-şi programul normal. Grevă de solidaritate au făcut însă angajaţii Poliţiei Comunitare Oradea, asigurând o treime din activitate. Şi angajaţii Penitenciarului Oradea au asigurat numai o treime din activitate, dintre cele 70 de cadre care erau în tura de zi 40 fiind în grevă de solidaritate.