Sindicatele au suspendat protestele
Biroul Executiv al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a decis, ieri, suspendarea acţiunilor de protest anunţate, respectiv greva de avertisment din 16 octombrie şi greva generală din 25 octombrie, în urma adoptării moţiunii de cenzură a PNL şi UDMR. La Consiliul Naţional al SNFP, care va fi organizat în perioada 17-18 noiembrie, vor fi analizate situaţia în care se află lucrătorii administraţiei publice, impactul pe care legea unică de salarizare îl are asupra acestora, precum şi data la care ar putea fi reluate acţiunile de protest, se arată într-un comunicat de miercuri al organizaţiei sindicale. Şi sindicatele din educaţie au amânat protestele anunţate, până la instalarea unui nou guvern, deoarece în condiţiile actuale nu au cu cine discuta revendicările cadrelor didactice. La rândul său, preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a spus că protestele anunţate vor fi amânate până la instalarea unui "guvern viabil".
Ati pus botu si acum domnilor lideri va cumpara usor politicienii pai ei va dau bani luna de luna sa vedeti voi cand membri de sindicat vor face greva impotriva voastra a liderilor ca prea cretini ne credeti si mult cacao mancati atentie o sa va ceara banii pe care ii dau luna de luna sa-ne mintitivoi la fel ca politicienii chiar ne credeti idioti sau ne cofundati cu unii dintre voi
Faceti greva si da-ti jos smecherii din bi hor care s-au instalat in functii peste tot sa suga tot ca de pdl bihor e in tot si toate chiar nu vedeti ce scrie presa jaf pe care nu stiu care guvern nesimtit l-ar face pe fata asa cum fac astia nu ca fosti nu au facut dar nu cu atata nesimtire,facati greva bihoreana ca jaf ca-n bihor mai rar
FACETI O GREVA SI DATI JOS PDL-ISTI DE la isj luca si gasca lui ca altfel degeaba a cazut BOC -POC daca nu face poc si gasca ISJ voi dascali bihoreni o sa faceti tot weceuri de lux iar ei vor batjocori in continuare banul public fara pic de rusine luati exemplu de la udemeristi care l-au pus la punct pe luca si gasca lui