Ieri, la Oradea, a debutat simpozionul internaţional "Putere şi imaginar politic în Europa: rădăcini istorice, modele antropologice, reprezentări literare". Departamentul de Istorie al Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Oradea a fost gazda celei de-a IV-a ediţii a acestui proiect, iniţiat în colaborare cu Universitatea din Padova.

În perioada 7-10 noiembrie, are loc la Oradea un eveniment academic care a reuşit să adune la Universitatea de pe malul Crişului Repede instituţii de învăţământ de prestigiu: Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din Padova, Universitatea Jules Verne din Amiens, respectiv Universitatea din Udine. Tematica aleasă s-a bucurat de aprecierea generală a invitaţilor speciali, prezenţi ieri în Sala Mare a Primăriei Oradea. "Această conferinţă are o înaltă ţinută academică, mai ales prin dimensiunea interdisciplinară care i s-a conferit. Universitatea orădeană este foarte apreciată, fiind considerată ca a doua şcoală istorică din ţară", a precizat Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Printre invitaţii la deschiderea oficială a evenimentului s-au mai numărat Nicolae Edroiu, membrul corespondent al Academiei Române, director al Instituţiei de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române din Cluj-Napoca, Dan Octavian Cepraga, de la Universitatea din Padova, Ion Gumenâi, prodecanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie - Universitatea de Stat din Moldova, Jerome Buridant de la Universitatea Jules Verne, din Amiens, şi Adriano Papo, de la Universtitatea din Udine, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Ioan Micula, respectiv viceprimarul Mircea Mălan. Moderatorul discuţiilor a fost prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prorector pentru Managementul Cercetării şi Relaţii Internaţionale. Comunicările au avut loc pe secţiuni, care s-au desfăşurat atât în Sala Birou Senat, cât şi în Sala de conferinţe a Centrului de Studii Imperiale Oradea-Chişinău din cadrul Universităţii din Oradea. Azi lucrările se vor relua în cele două săli, începând cu ora 9.00. La ora 12.00 va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române din Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfăşura în Aula Magna a Universităţii din Oradea.