Simbolul Oradiei, pe dealul de la Ciuperca
Împovăraţi de păcatele săvârşite în ultimii patru ani de administrare a acestui oraş, conducerea Primăriei Oradea, prin grija Administraţiei Imobiliare Oradea, a decis, cu de la sine putere, că în acest an o prioritate pentru acest oraş este amenajarea, sus, pe dealul de la Ciuperca, a unei cruci imense de 35 de metri, simbol al oraşului. Prin alocarea din banii contribuabililor a 400.0000 de lei pentru cruce, mai marii Primăriei Oradea speră să obţină... iertarea divină pentru toate greşelile săvârşite.
Iniţiativa de a da oraşului un simbol s-a născut anul trecut, când a şi fost lansat proiectul "Oradea Rebranding", proiect care, la scurt timp, s-a dovedit a fi un eşec total. Cum nici una dintre iniţiativele venite din partea unor arhitecţi nu a fost pe gustul conducerii Primăriei Oradea, acum aceeaşi trupă, legată prin anumite interese, a decis, fără o consultare prealabilă cu societatea civilă, că simbolul oraşului trebuie să fie o cruce. Potrivit informaţiilor culese din Primărie, crucea va avea 35 de metri şi va fi amplasată pe dealul de la Ciuperca şi va costa, pentru început 200.000 lei, cât costă proiectarea. Ulterior, pentru realizarea efectivă a proiectului suma va trebui dublată. Cei 200.000 lei pentru proiectare reprezintă şi o parte din suma necesară pentru amenajarea Taberei de la Poiana Florilor, sumă care a fost retrasă din lipsă de fonduri. În şedinţa de Consiliu Local Oradea, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, Marcel Boloş, îi acuza pe consilierii PNL de faptul că, prin atitudinea lor de politizare a proiectului privind construirea parcului tehnologic, vor bloca importante surse de venit, iar prima consecinţă ar fi tocmai lipsa sumelor necesare pentru Tabăra de la Poiana Florilor. Cu ochii aproape înlăcrimaţi, Boloş vorbea despre faptul că nici în acest an copiii nu vor avea unde să-şi petreacă vacanţele, trecând însă cu vederea faptul că banii ce se vor cheltui pentru ridicarea acelei cruci ar putea fi realocaţi către Poiana Florilor. Întrebat despre oportunitatea unei astfel de investiţii, Mihai Groza, viceprimarul Oradiei cu atribuţii de primar, a precizat că "există o solicitare în acest sens din partea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, a celei Greco-Catolice şi Romano- Catolice", însă rugat, ulterior, să ne pună la dispoziţie numărul de înregistrare şi o copie a acestor solicitări, bunăvoinţa acestuia a dispărut subit.
În condiţiile în care, în acest an, sumele alocate învăţământului au fost înjumătăţite, iar numeroase străzi din Oradea nu au canalizare, apă şi nici nu sunt racordate la reţeaua de iluminat public, conducerea Primăriei Oradea pare mai degrabă interesată să cheltuiască banii contribuabilior pe simboluri. Mai mult, alegerea ca simbol al Oradiei a unei cruci este o decizie unilaterală a municipalităţii orădene. Oamenii de rând ar putea fi consultaţi cu privire la un astfel de simbol sau cu privire la oportunitatea cheltuirii banilor publici pentru o astfel de investiţie. Teama celor din Primărie că orădenii s-ar împotrivi proiectului îi face pe mai marii municipalităţii să ocolească privirile şi vocile cetăţenilor, motiv pentru care, în mod arbitrar, au decis să amenajeze crucea pe Ciuperca. "Astfel de investiţii, care afectează atât bugetul public, cât şi aspectul oraşului, ar trebui făcute numai după o consultare publică reală şi numai după ce orădenii şi-ar da în mod explicit acordul pentru ele. Din păcate, vocea cetăţeanului nu este ascultată la Primăria Oradea, aici primează doar interesele unor grupuri sau firme", ne-a declarat Orlando Balaş, profesor universitar. Recţiile negative ale reprezentanţilor mass-media a determinat însă autorităţile locale să facă un pas înapoi. "Trebuie organizate câteva dezbateri publice largi. Dacă comunitatea nu simte că crucea ar treb să devină simolul Oradiei atunci nu mertită să amplasăm acest simbol pe niciun deal", a declarat viceprimarul Biro Rozalia.
Orlando Balas este profesor de germana. Dintr-o gresita asimilare pe care am facut-o cu faptul ca lucreaza la Universitate a fost trecut ca profesor universitar.