Controalele efectuate de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în colaborare cu reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor au fost reluate şi în această săptămână. Inspecţiile s-au desfăşurat la hypermarketul Carrefour din Nufărul şi hala de carne din Piaţa Cetate.

În hala de carne tot nu se respectă regulamentul
Controlul în Piaţa Cetate a fost repetat, după ce săptămâna trecută reprezentanţii DSVSA au constatat nereguli grave la modul în care erau depozitate şi comercializate produsele de provenienţă animală în hala de carne. "Am repetat acţiunea de săptămâna trecută şi am realizat, după cum am promis, un scurt program de informare şi educare a comercianţilor cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte. Din păcate, am întâlnit şi azi aceleaşi probleme: carne tocată în prealabil şi expusă spre vânzare şi temperaturi ridicate în vitrinele frigorifice. Legea specifică clar, carnea trebuie tocată doar în faţa clientului. Azi am aplicat amenzi şi vom repeta controlul după Sărbători. În cazul în care nu constatăm o remediere a situaţiei, ne vom vedea obligaţi să luăm cele mai serioase măsuri pentru a închide activitatea halei", a declarat directorul DSVSA, Mircea Gelu Budău, informând că instituţia pe care o conduce nu doreşte să sancţioneze producătorii sau comercianţii, ci are rolul de a asigura desfăşurarea vânzărilor de produse animale în deplină siguranţă pentru clienţi.

În hypermarketuri nu sunt abateri grave
Inspecţia din hypermarketul Carrefour nu a scos în evidenţă nereguli foarte grave, doar câteva sortimente de conserve de peşte necorespunzător ambalate sau, foarte rar, produse expirate. "Există mai multe sortimente de conserve comercializate prin magazine care au un ambalaj de hârtie cu etichetă ce poate fi foarte uşor îndepărtat, fără a se mai cunoaşte date despre produs. Acestea sunt un real pericol, pentru că, în caz de intoxicaţie, nu se mai poate stabili provenienţa mărfii", a informat Dumitru Szalo Mureşan, Şeful Serviciului de Igienă şi Sănătate Publică din cadrul DSVSA Bihor. "Legat de anumite produse care sunt expirate pe rafturi, din cauza volumului mare de marfă, e posibil ca acestea să rămână expuse pentru vânzare fără a fi înlocuite, însă fenomenul nu este îngrijorător. Este datoria angajaţilor, totuşi, să verifice mai des marfa respectivă", a mai precizat Mureşan.