Şi elevii din Ineu au sărbătorit copilăria
Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a-i aprecia şi iubi pe cei mici şi, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor mai sănătos, fericit şi plin de împliniri.
La Ineu, câţiva elevi din clasele V-VIII au mers în vizită la pescăria din satul vecin, Husasău, însoţiţi de cadrele didactice Florina Toma, Katalin Lobonţ, Mădălina Simuţ, Adrian Popa şi Gurău Liviu. Aici, curtea a devenit leagănul copilăriei fericite, timp de două ore, în loc amenajat cu un minunat parc. Elevii şi cadrele didactice au mulţumit, pe această cale, angajaţilor care i-au servit cu promptitudine şi amabilitate. Şi pentru că nu se putea încheia fără să dăruiască şi ei la rândul lor, elevii clasei a VII-a au donat mâncarea pe care o primesc la şcoală pe o săptămână copiilor abandonaţi din căsuţele de la intrarea în sat. În ciuda vremii nefavorabile, ei au petrecut mai mult timp cu aceşti copii minunaţi, dar promit că data viitoare vor zăbovi mai mult la ei. "Faptul că aceşti copii nu au parte de mângâierea mamei sau de atenţia zilnică a părinţilor naturali a făcut ca elevii şcolii noastre să conştientizeze importanţa familiei şi a traiului liniştit alături de cei dragi", ne-a declarat prof. Florina Toma. Elevii şi cadrele didactice din Ineu mulţumesc directoarei şcolii Mariana Baicu şi părinţilor sociali care i-au întâmpinat cu mult drag.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.