Timp de o săptămână, mai multe unităţi preşcolare de stat din Oradea s-au alăturat unei campanii de educaţie ecologică, iniţiată de către Grădiniţa "Trei Ursuleţi", desfăşurată sub sloganul "Copilul tău colectează selectiv. Fă-o şi tu!". Campania a constat în colectarea selectivă a deşeurilor menajere, micii ecologişti reuşind performanţa ca în doar câteva zile să adune 3 tone de deşeuri de hârtie şi carton, respectiv 130 kg deşeuri din plastic.

 

În perioada 7-11 iunie, 12 dintre grădiniţele orădene au participat la un concurs de colectare de deşeuri menajere. Fiecărei grădiniţe i-au fost acordate câte trei pubele pentru fiecare dintre categoria de deşeu colectată. "Obiectivul principal al acestei campanii a fost de a-i iniţia pe copiii preşcolari în deprinderea obiceiului de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile. Campania, demarată la iniţiativa Grădiniţei "Trei Ursuleţi", a atras, prin parteneriatul cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, 12 grădiniţe din Oradea, respectiv Grădiniţele nr.27, 30, 46, 53, 44, 45, 42, 41, 19, 28, 52 şi 47", ne-a declarat Cristina Florescu, preşedintele Fundaţiei Trei Ursuleţi. După această primă săptămâna de competiţie, Grădiniţa nr. 19 din Episcopia Bihor a reuşit performanţa să adune 1,5 tone de deşeuri de hârtie şi carton, respectiv 130 kg deşeuri plastic. Pentru a nu periclita siguranţa celor mici, s-a decis renunţarea la colectarea de sticlă. Pe locul doi s-a situat Grădiniţa nr. 52, care a reuşit să adune 371,5 kg hârtie şi carton, respectiv 23,3 kg de plastic. De asemenea, Grădiniţa nr. 30 a colectat 371 kg deşeuri din hârtie şi 15,6 kg plastic. "Rămâne însă o altă mare problemă a implicării administraţiei locale în colectarea de la populaţie a deşeurilor selective. În mod normal, toată Oradea ar trebui să fie împânzită cu aceste pubele în trei culori", a adăugat Călin Mocan, reprezentantul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean, partenerul acestei campanii. Pubelele selective vor rămâne la aceste grădiniţe, cei mici avâd posibilitatea să înveţe în continuare despre beneficiile unei astfel de colectări. "Cei mici au fost deosebit de încântaţi de acest concurs. Au venit în fiecare dimineaţă, de acasă, cu pachetul de hârtie, la grădiniţă, ne-a declarat Mihaela Ile, educatoare la Grădiniţa nr. 52. Cele trei grădiniţe câştigătoare au primit, în funcţie de cantitatea colectată, o cameră video, un aparat foto, respectiv un DVD.