Cu toţii am putea fi felicitaţi: marele accelerator de particule - The Large Hadron Collider (LHC) - a fost lansat, însă sfârşitul lumii a întârziat să apară. Nimeni nu i-a văzut pe cei patru călăreţi ai Apocalipsei; 'gaura neagră' nu ne-a absorbit cu tot cu case, maşini, telefoane mobile şi bilete de călătorie pentru ţări exotice; din spărturile de spaţiu şi timp nu ne-au atacat 'oaspeţi din viitor'. Un cunoscut de-al meu locuieşte în Elveţia, iar rău famatul tunel trece practic pe lângă casa sa - totuşi, şi acest cunoscut este viu şi nevătămat şi activ din punct de vedere 'web'. Într-un cuvânt, totul este ok. Este adevărat că testarea principală a acceleratorului va avea loc la sfârşitul lui octombrie, astfel că mai avem timp să ne temem, comentează analistul ziarului rus Nezavisimaia Gazeta, Stanislav Minin.

Cum se face că The Large Hadron Collider (LHC), acest costisitor proiect al cercetătorilor din întreaga lume a pătruns în cultura maselor şi a dat naştere unui mit apocaliptic? Potrivit analistului rus, ar exista trei cauze care au determinat acest lucru.
Cauza nr.1: lipsa unei comunicări eficiente între comunitatea oamenilor de ştiinţă şi societatea de consum. Adesea, oamenii obişnuiţi nu înţeleg nici cu ce se ocupă oamenii de ştiinţă, nici limbajul în care aceştia comunică. Dintr-un reportaj despre LHC, un om care nu se interesează de ştiinţă poate pricepe un singur lucru: te toţi ne paşte sfârşitul lumii! S-ar fi părut că Internetul, această capodoperă a progresului tehnico-ştiinţific, ar fi trebuit să apropie masele de ştiinţă, însă, în realitate, el a netezit drumul paranoii pseudoştiinţifice, iar vedetă a Reţelei devine adesea cel care descrie cea mai fantasmagorică imagine. În ceea ce-i priveşte pe oamenii de ştiinţă, ei nu sunt tari la capitolul pantomimă şi nu pot explica doar prin gesturi ce înseamnă bozonul Higgs /particula care oferă masă altor particule, doar plutind pe lângă ele şi apoi ciocnindu-se cu acestea/.
Cauza nr.2: realităţile mass-media moderne. 'Media is a message', scria odată Marchall McLuhan. Media concurente nu se bat pur şi simplu în cantităţi de informaţie transmise. Important este modul în care această informaţie este prezentată: nu atât Ce se spune, cât mai ales Cum se spune. Despre acelaşi LHC la jurnalul de ştiri se poate relata ca despre un progres ştiinţific, dar se poate pregăti şi un reportaj în care corespondentul să transmită din tunel ca din măruntaiele unui monstru, apelând la ignoranţa şi frica oamenilor simpli. Acestea sunt consecinţele luptei pentru public: rolul iluminator al media a devenit unul secundar, iar pe primul loc s-au impus miturile şi superstiţiile. Mitul ajuns la televizor este vivace şi tenace.
În sfârşit, cauza nr.3: nevoia de frică. Frica a stimulat mereu activitatea în vederea depăşirii acesteia. Omul a creat un complicat mecanism de cultură pentru că se temea. Se temea de pădure şi de animale sălbatice; de vecini cu feţe boite; de propriile instincte animalice suprimate; de ceea ce nu putea pricepe. Acest obicei s-a păstrat. Iar dacă nu mai ai de ce te teme, este uşor să inventezi un alt obiect al fricii. Cu alte cuvinte, acceleratoarele se fac şi se desfac, frica însă este un sentiment etern, conchide analistul rus.