PSD se află în cea mai umilitoare postură în care poate fi pus un partid de opoziţie: să nu provoci căderea guvernului când ai ocazia, să nu doreşti alegeri anticipate la jumătatea mandatului şi, mai mult, să fii bănuit că ai putea deveni, la nevoie, ţiitoarea de serviciu a unuia sau altuia din cele două principale partide de la putere. Acestea sunt auspiciile sub care se desfăşoară, mâine, Congresul PSD. Săptămâna care tocmai se încheie a fost dominată, pe partea stângă a spectrului politic, de discursul în forţă al lui Sorin Oprescu. Acesta a acuzat pe un ton vehement eşecurile înregistrate de partid de când e preşedinte Mircea Geoană. Concret, doctorul reproşează actualei conduceri scăderea continuă a popularităţii PSD în sondaje, până la „minimul istoric” de 20%, una din cauzele fundamentale ale acestui declin fiind acţiunea politică neconformă cu statutul de partid de opoziţie. Oscilaţiile celor de la vârful partidului, bănuiţi a fi pe cale să închine steagul în faţa lui Traian Băsescu, derutează şi înstrăinează, în opinia lui Oprescu, electoratul PSD. Îndepărtarea de doctrina social-democrată şi lipsa de autoritate în interiorul partidului sunt alte două reproşuri aduse lui Geoană şi susţinătorilor săi. "Am din ce în ce mai mult senzaţia că se doreşte ca PSD să fie un partid mediu, care să poată fi folosit după alegerile parlamentare în negocierea guvernului. Deci, un partid de mâna a doua, nu ceea ce a fost PSD, un partid principal de Opoziţie, un partid care a ştiut să-şi facă guverne şi să şi le susţină singur... De ce fac asta? Pentru că este mai comod şi sunt convins că puterea actuală le iartă o mulţime de lucruri care ar putea să le fie imputate. Ştiţi, visele DNA...", şi-a sintetizat acuzele doctorul Oprescu. Mai mult decât atât, el a vorbit pe şleau despre jocurile de culise şi aranjamentele pe care alde Geoană, Mitrea, Rus şi, înainte de toţi, Hrebenciuc le fac pentru a nu exista surprize în legătură cu realegerea lui Geoană. În replică, acesta l-a acuzat pe principalul său contracandidat că-şi urmăreşte propriul interes, fără a preciza exact care ar fi acesta. În rest, discursul său se axează pe aceleaşi două noţiuni: proiect şi echipă. Din păcate pentru el, bilanţul perioadei scurse de la Congresul din aprilie 2005 nu-i este deloc favorabil. Partidul e divizat în feude conduse de aceiaşi îmbuibaţi agramaţi, care au speculat slăbiciunea actualului lider pentru a-şi întări propria autoritate. Care autoritate, însă, nu s-a dovedit suficient de puternică pentru a opri hemoragia de aleşi pesedişti spre PD în special. Exemplul organizaţiei de Bihor este elocvent pentru modul în care au înţeles Geoană şi gureşii de la Cluj să reformeze partidul. De altfel, atât la centru, cât şi în teritoriu s-au conservat, dincolo de vorbăria goală, aceeaşi încremenire în proiect, aceleaşi figuri obosite şi aceeaşi aroganţă stupidă. La acestea s-au adăugat înţelegerile pe din dos cu Traian Băsescu, dovadă stând numirea unor pesedişti în fruntea unor instituţii fundamentale, precum SRI şi Avocatul Poporului. De altfel, aceasta pare să fi fost principala preocupare a "combinatorilor" de genul lui Rus şi Hrebenciuc: valorificarea în folos de gaşcă, pe relaţia cu Puterea, a poziţiilor deţinute în PSD. Colaborarea subterană are un dublu scop: asigurarea protecţiei pentru baronii PSD şi averile lor dobândite pe căi neortodoxe, respectiv obţinerea de avantaje şi influenţă în actualul context politico-economic. Sună ca dracu’, în aceste condiţii, să-i dai întruna cu proiectele şi echipa, când neputinţa şi lipsa de onestitate sar în ochi. Nu mai ţine la "poporul pesedist" placa tocită pe care o repetă Geoană şi toţi expiraţii care se agaţă de el, conştienţi că, în cazul în care acesta pierde, ei ar fi terminaţi politic definitiv. Cifrele din sondaje vorbesc de la sine despre "reuşitele" celor ce, de un an şi jumătate, dau brânci spre groapă acestui partid, care a obţinut întotdeauna performanţe doar datorită identificării cu Ion Iliescu. Mâine, PSD îşi consumă ultimul act. Colosul care a dominat scena românească din ’89 încoace a ajuns la ceasul scadenţei şi plăteşte toate poliţele lăsate restante de cei care s-au perindat la conducerea sa, folosindu-l ca trambulină pentru propriile interese. Dacă învinge raţiunea, Oprescu va trebui să cureţe trupul partidului de toţi cei care-l parazitează. Dacă va fi reales Geoană, e inevitabil sfârşitul sub pulpana lui Băsescu, în cârdăşie cu baronii portocalii. În ambele cazuri, în România, se impune construirea unui partid autentic de stânga. Pe ruinele fantomei social-democrate de acum sau pe o temelie nouă.