Astăzi este prăznuit Ioan Botezătorul, cel care, botezând pe Mântuitorul în Iordan, a descoperit că Domnul Iisus este cu adevărat Mesia. Sfântul Ioan a fost Prooroc şi Înaintemergător faţă de Mântuitorul Iisus, fiind hărăzit cu această chemare încă de la venirea lui în lume.

Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, Ioan s-a născut în Cetatea Orini. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia şi să pregătească calea lui Iisus, Sfântul Prooroc Ioan şi-a împlinit misiunea, botezând pe cei care-şi mărturiseau păcatele şi pe Mântuitorul Iisus în apele Iordanului. Predica lui Ioan se axa, în principal, pe schimbarea modului de viaţă, prin întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu El, zicând: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor". A dus o viaţă austeră, se îmbrăca cu haine aspre, nu mânca pâine, nici vin nu bea, hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică. În ceea ce priveşte moartea Sfântului Ioan, este binecunoscut episodul biblic în care regele Irod Antipa, determinat de Irodiada, l-a aruncat în închisoare, iar la ospăţul dat cu prilejul zilei de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat minunat, astfel că regele i-a promis că-i va îndeplini orice dorinţă. Şi în urma acestui dans, Irodiada a avut pe tipsie capul marelui Prooroc, care astfel s-a mutat la cer.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Bihor, în judeţul nostru, în total îşi vor sărbători onomastica 81.343 de bihoreni, dintre care: 12.596 poartă numele Ion, 39.763 - Ioan, 9.876 - Ioana, 3.327 - Ionel, 81 - Ionică, 420 - Oana, 3 - Onuţ, 470 - Nelu, 14 - Nela, 14 - Jan, 9 - Jana, 3 - Janina, 1 - Jeaninia, 23 - Geanina, 6.053 - Ionuţ şi 8.690 - Ionela.

La mulţi ani tuturor!