Sezonul reducerilor de preţuri aduce beneficii agenţilor economici comercianţi
Din 15 ianuarie, s-a deschis oficial sezonul reducerilor de preţuri.
Timp de aproape trei luni, românii pot cumpăra îmbrăcăminte sau încălţăminte la preţuri cu 10 până la 60 % mai ieftine. Din punctul de vedere al cumpărătorului, constatăm că este într-adevăr o afacere să cumperi o pereche de ghete cu 900.000 de lei, în loc de 1.800.000 de lei, ori un palton cu 1,5 milioane în loc de 3 milioane...
Legea stabileşte condiţii stricte pentru vânzările de soldare
Vânzările de soldare pot fi efectuate în structurile de vânzare numai în două perioade ale anului: perioada 15 ianuarie-15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă-iarnă, respectiv 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primăvară-vară. Comercianţii au obligaţia să notifice, la primăria în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor. Orice anunţ privind soldarea trebuie să specifice obligatoriu data de debut a vânzării de soldare şi durata acesteia, precum şi sortimentul. Anunţul de reducere de preţ trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice - fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile "preţ nou", "preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare sau prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat. De menţionat că agenţii economici care, în perioada 15 ianuarie-15 aprilie, practică vânzările de soldare de toamnă-iarnă, fără respectarea normelor legale, pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 20.000.000 şi 100.000.000 lei, potrivit O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.
Agenţii economici se declară mulţumiţi încă de la debutul perioadei de reduceri
Cât de profitabil este, însă, pentru cei care vând produsele am încercat să aflăm de la cei câţiva agenţi economici contactaţi. Opinia patronilor de magazine a căror ofertă este mai mică este aceea că reducerile de preţ nu sunt tocmai profitabile, în schimb - sunt utile. Pe de o parte - pentru clienţii care nu îşi pot permite să cumpere la preţ întreg, iar pe de altă parte pentru vânzători, pentru că "trebuie să lichidăm stocurile pentru a primi articolele sezonului 2004 primăvară-vară". Chiar dacă pentru aceştia profitul este discutabil, măcar nu lasă cu... pierdere, adică cu stocul de marfă rămas în magazie, deci riscul ca în sezonul toamnă-iarnă deux-piece-ul de damă ori costumul bărbătesc, sau perechea de ghete să fie considerate demodate şi, în consecinţă, să nu mai fie cumpărate. Pe de altă parte, reprezentanţii unităţilor comerciale care şi-au dobândit pe parcursul anilor un renume spun că vânzările de soldare sunt absolut binevenite...
"Practicăm reduceri între 20-60 %. Concret - 20 % în ceea ce priveşte articolele de vestimentaţie pentru bărbaţi, în cazul cărora, nu în treacăt fie spus, tendinţa în modă nu este atât de alertă, şi 60 % - în cazul îmbrăcămintei pentru dame, convenabil, deci, în cazul primilor şi foarte convenabil - pentru doamne şi domnişoare, dovadă că, încet, încet, depozitele se golesc. De altfel, politica firmei este aceea de a acorda, înainte de sărbătorile tradiţionale, astfel de facilităţi cumpărătorilor, fapt care s-a putut vedea şi înainte de Sărbătoarea Crăciunului", ne-a declarat reprezentantul orădean al S.C. Steilmann Bukarest SRL, domnul Dan Negrău. Că este aşa, o dovedeşte şi faptul că magazinul Steilmann din incinta Complexului Lotus a avut, într-o săptămână, vânzări însumând în jur de 70 milioane lei. O sumă frumuşică, nu-i aşa?
"Supermarket Crişul practică reduceri numai la adaosul comercial. În caz contrar, există riscul de pierderi, fapt care ne-ar conduce la plata unui impozit pe pierdere, ceea ce nu este de dorit. După cum se ştie, reducerile de preţuri pot fi practicate în condiţii stricte stabilite de lege, printre altele - numai la marfa achitată. Perioada pentru care am depus notificare la Primăria municipiului este 15 ianuarie -1 martie, adică strict cele 45 de zile limitate la vânzările de soldare. Este, însă, cert că numărul clienţilor a crescut considerabil, în perioada actuală faţă de perioada 3-15 ianuarie, vânzările înregistrate la îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie, marochinărie şi articole sport aproape că s-au dublat" - ne-a declarat, la rându-i, doamna Mariana Cibu, manager general al Supermarket Crişul.
Atenţie la informarea consumatorilor!
Opinia inspectorilor OJPC este şi ea clară şi conţine cuvenitele atenţionări: "La vânzarea produsului, comerciantul trebuie să aducă la cunoştinţa consumatorului, la solicitarea acestuia, pe lângă informaţiile furnizate prin etichetare, marcare şi ambalare, şi informaţii corecte şi utile privind caracteristicile produsului, condiţiile de vânzare şi modul de utilizare".
... Nu ne rămâne decât să profităm din plin de această perioadă a vânzărilor de mărfuri cu preţuri reduse. Asta, desigur, dacă, după ce ne-am achitat dările lunare, care nu sunt nici puţine, nici de neglijat, ne mai rămân ceva bani prin buzunare. Nu de altceva, dar preţurile din toamna şi iarna ce vor veni ar putea fi şi mai... "consistente"!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.