Sesiune de admitere prelungită la patru facultăţi
Ieri, 24 iulie a.c., a fost ultma zi de înscrieri pentru concursul de admitere de la Universitatea din Oradea, sesiunea din iulie, pentru majoritatea facultăţilor. Patru dintre acestea au solicitat, însă, conducerii Universităţii prelungirea termenului limită de înscriere cu două zile. Este vorba despre Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei; Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Textile Pilelărie şi cea de Protecţia Mediului.
Conform datelor furnizate de Biroul comunicare cu presa din cadrul Universităţii, înaintea ultimei zile de depunere a dosarelor în vederea înscrierilor la facultate, erau deja înscrişi peste 4.900 de tineri care, din toamnă, doresc să urmeze cursurile universitate în Oradea. Cât priveşte prelungirea perioadei de înscrieri, au existat solicitări din partea a patru facultăţi, şi anume: Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Ştiinţele Politice şi Ştiinţele Comunicării, Textile şi Pielărie, care vor prelua dosare de înscriere şi în zilele de luni, 27 iulie, şi marţi, 28 iulie, iar Facultatea de Protecţia Mediului va continua înscrierile în perioada 25 - 28 iulie. De asemenea, în acelaşi interval, la şapte dintre facultăţi se vor susţine probele de concurs la specializări care mai pretind acest lucru pentru candidaţi. În zilele următoare, dar nu mai târziu de 29 iulie, va fi afişat, la sediul fiecărei facultăţi şi pe pagina de internet a Universităţii, listele cuprinzând rezultatele provizorii ale admiterii, sesiunea din iulie. În ceea ce priveşte confirmările pentru locul pe care a fost admis, candidatul va trebui să urmărească calendarul propriu al fiecărei facultăţi. În caz de neconfirmare în termenul prevăzut de conducerea fiecărei facultăţi în parte, acesta îşi pierde locul obţinut în urma concursului de admitere. Universitatea din Oradea va prezenta o situaţie finală referitoare la numărul candidaţilor înscrişi la admitere luni, 27 iulie 2009, la facultăţile care nu au prelungit înscrierile şi abia miercuri la celelalte facultăţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.