Săptămâna a doua din Postul Mare, potrivit tradiţiei din Parohia Husasău de Criş, este dedicată serilor duhovniceşti. În fiecare seară, credincioşii au posibilitatea să participe la sfintele slujbe şi, prin ascultarea cuvintelor de învăţătură ale invitaţilor, să fie întăriţi în credinţă, nădejde şi iubire. Părintele paroh Ioan Ghitea îi invită pe toţi credincioşii la serile duhovniceşti, începând cu ora 18.30.

Programul a debutat luni, 5 martie, când pr. Ioan Bala a vorbit despre datoria creştinului de a cerceta Biserica şi foloasele acesteia. Astăzi, 6 martie, va fi invitat părintele prof. Florin Negruţiu, care va vorbi despre rolul virtuţilor în viaţa religios-morală a credincioşilor; miercuri, pr. Radu Crişan va vorbi despre Sfânta Taină a Maslului şi îngrijirea bolnavilor în B.O.R.; joi, pr. prep. George Indregan va vorbi despre Sfânta Liturghie, Împărăţia Cerului pe Pământ; vineri, pr. Mircea Ioniţă va vorbi despre "Parusie" (A doua venire a Domnului), iar sâmbătă, pr. protop. Dorel Rusu, despre Mărturia iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Programul se va încheia duminică, când pr. Vasile Dindelegan va vorbi despre credinţă şi faptele bune.