Serbările Cetăţii Oradea continuă astăzi, 2 iulie, cu începere de la ora 11.30, când va avea loc o slujbă ecumenică, la biserica din cetate, după care se va trece la sfinţirea Cărţii de Aur a Cetăţii Oradea. Concursurile distractive sunt programate pentru ora 14.00, iar de la ora 16.00, spectacolul medieval al Cavalerilor de Mediaş. Tot ei vor deschide spectacolul de la ora 19.00, după care muzica medievală va alterna cu cea irlandeză, alături de Anima Mundi, din Oradea, Aeternum, din Sibiu, şi Blackbeers. Seara se va încheia la ora 22.00, cu discotecă în aer liber, în compania unor D.J. locali. Punctul final al Serbărilor Cetăţii va fi duminică, 3 iulie, zi consacrată tradiţiilor populare. Principala atracţie va fi prezentarea de arme şi lupte medievale de către trupa Cetăţii Eger, la ora 16.00, iar de la ora 19.00, Florin Boldiş Band va susţine un spectacol pe scenă. Veta Biriş şi Ansamblul Folcloric "Bihorul" sunt cei care vor încheia prima ediţie a manifestărilor din acest an.