În acest sens, între judeţele Bihor şi Hajdu-Bihar, respectiv Oradea şi Debreţin, se vor iniţia proiecte culturale comune, la care vor lua parte instituţiile culturale reprezentative din cele două oraşe. De asemenea, între Şcoala de Arte "Francisc Hubic" şi Şcoala de Arte "Kos Karoly", din Debreţin, se va desfăşura un proiect cultural comun, mai precis un schimb de experienţă între cele două instituţii, cu participarea atât a elevilor, cât şi a cadrelor didactice.

Festivalul euroregional Bihor - Hajdu-Bihar
Tot în acest an, la începutul lunii decembrie, va avea loc ediţia a III-a a Festivalului euroregional Bihor - Hajdu-Bihar de muzică vocală: Canto clasic, Canto muzică uşoară şi Canto muzică populară. Al treilea proiect amplu pe care Şcoala de Arte "Francisc Hubic" îl are în vedere pentru acest an este realizarea musicalului "Godspell", în limba română, susţinut de elevii şcolii şi de actori de la secţia română a Teatrului de Stat Oradea. Evenimentul va avea loc în primăvara acestui an, iar repetiţiile au început deja la sediul instituţiei. Totodată, în cursul lunii iunie, se vor desfăşura "Zilele Şcolii de Arte Francisc Hubic", ocazie cu care, la Oradea, vor fi prezentate concerte şi spectacole susţinute de profesori şi elevi ai şcolii, precum şi manifestări expoziţionale.

Beneficiarii Bursei Excelsior, cursanţi la "Francisc Hubic"
"În acest an, beneficiarii Bursei Excelsior vor continua studiile la disciplinele pentru care au optat în cadrul instituţiei noastre. Bursa Excelsior reprezintă posibilitatea pentru tinerii talentaţi de la Centrele de Plasament din Oradea, care nu au posibilităţi materiale, de a participa la cursurile organizate de şcoala noastră, la diferite secţii", ne-a declarat Marian Boboia, directorul şcolii. Este vorba de: Kocze Levente - Canto muzică uşoară, Gazsi Eniko - Pian, Szilagy Marko - Chitară, Vasadi Attila - Percuţie, Meszaros Andrea Beatrix, Varga Paloma şi Katona Alexandra - Balet, Rezmuves Eva, Steluţa Cuibuş, Terezia Matei şi Georgiana Corondan - Dans modern, Florian Codoban, Gazsi Istvan - Sculptură, Alexandra Marc - Pictură, Lipai Mirela Andreea - Design vestimentar şi Varga Janos - Grafică.

În prezent, Şcoala de Arte "Francisc Hubic" are aproximativ 350 de elevi, care învaţă atât la sediul din Oradea, cât şi la secţiile externe ale şcolii, în satul Păcăleşti, comuna Drăgăneşti (Ţesut-cusut), la Criştioru de Jos (Ceramică populară), Budureasa (Lădărit) şi Beiuş (Canto popular şi Vioară).