Semnal editorial
"Caii albi din oraşul Bucureşti"
La Editura Semne, a apărut, zilele acestea, cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti", semnată de Fănuş Neagu. Cuprinde opt nuvele care se adresează copiilor: "Târziu, când zăpezile sunt albastre", "Descoperind râul", "Caii albi din oraşul Bucureşti", "Înainte de bătălie", "În zori, pe ploaie", "În ajun de Anul Nou", "Băiatul şi cocoşul de lut" şi "Covorul violet". La toate acestea se adaugă un cuvânt din partea autorului. Cele 35 de pagini sunt ilustrate cu desene realizate de copii din diferite şcoli brăilene. În Oradea, cartea poate fi achiziţionată de la Librăria Morăriţa, str. Constantin Nottara nr. 8. Menţionăm că 15 exemplare au ajuns deja la Colegiul Naţional "Emanuil Godu", la solicitarea unor cadre didactice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.