Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a  organizat marți, 18 ianuarie 2022 seminarul online cu tema „Alfabetizare digitală și media: de la „fake news” la dezinformare”.

Activitatea s-a adresat tuturor elevilor, studenților, părinților și profesorilor   interesați în conștientizarea importanței utilizării noilor tehnologii multimedia în educație, respectiv a evaluării critice a oricărei informații venite prin intermediul acestor canale. Seminarul a făcut parte din Proiectul „Clubul Prietenilor TopFormalis”, ediția a VI-a, inclus în Calendarul Activităților Educaționale Județene al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. La activitate au participat peste 275 de persoane din mai multe județe ale țării, aceștia având posibilitatea să facă un schimb valoros de experiență cu cele două formatoare - prof. Gabriela Susa (Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea) și prof. Marcela Urs (Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea). Seminarul a inclus două părți. Prima s-a axat pe ideea de alfabetizare digitală, iar în cea de-a doua s-a discutat despre fenomenul „fake news”, un act deliberat menit să dezinformeze și implicit să dăuneze sau să aducă prejudicii unei persoane, organizații sau grup social.

La finalul seminarului, toți participanții și-au exprimat entuziasmul referitor la relevanța informațiilor noi însușite, precum și disponibilitatea de a le aplica în activitățile din mediul școlar, totul realizat în beneficiul elevilor.