Selina pierde procesele intentate Consiliului Judeţean
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a anunţat ieri că instituţia pe care o conduce a avut câştig de cauză în toate procesele intentate de firma Selina, care a contestat unele licitaţii privind deszăpezirea şi reabilitarea de drumuri organizate de CJ Bihor. Ţîrle a precizat că va păstra împărţirea în cinci tronsoane a judeţului în ceea ce priveşte deszăpezirea, mai ales că acest sistem a adus economie bugetului judeţului şi a spart monopolul deţinut de Selina în acest domeniu de activitate.
"Am câştigat în instanţă toate procesele, inclusiv cel pentru reabilitarea drumului Tinca-Leş, unde s-a demonstrat că a fost o licitaţie absolut corectă. Nu poţi să acorzi o lucrare unei firme care oferă mai puţin de jumătate din valoarea de proiectare, pentru ca apoi să vii cu suplimentări la contract", a declarat preşedintele CJ Bihor, care s-a arătat nemulţumit de faptul că, prin aceste procese, s-a pus la îndoială competenţa angajaţilor instituţiei pe care o conduce. "Nu accept ca aceşti oameni care lucrează şi în week-end şi pe bani puţini să fie făcuţi incompetenţi. Toate instanţele ne-au dat dreptate", a menţionat Radu Ţîrle. Acesta susţine că Selina a contestat licitaţiile pe care le-a pierdut, atât pentru deszăpezire, cât şi pentru reabilitarea dumurilor judeţene, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Licitaţiilor, iar când CNSC a dat dreptate Consiliului Judeţean, firma bihoreană a contestat în instanţă soluţia dată. "Au cerut şi revizuirea dosarelor, dar au pierdut. Asta demonstrează că am lucrat corect, pe lege", a afirmat Ţîrle. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor a menţionat că şi licitaţia din acest an pentru deszăpezire se va organiza tot pe cinci tronsoane, deoarece, în iarna care a trecut, această metodă a dus la economisirea a 1,2 - 1,3 milioane de lei de la bugetul judeţului, iar drumurile au fost mult mai bine întreţinute şi curăţate. "Puteţi să verificaţi şi cu Poliţia Rutieră, şi cu transportatorii care circulă zilnic pe drumurile judeţene şi vă asigur că toţi o să vă spună că iarna trecută drumurile au fost mai bine întreţinute decât în toate iernile de dinainte", susţine Ţîrle, care consideră că mobilitatea utilajelor de deszăpezire este mai mare dacă se lucrează pe porţiuni mai mici.
În ceea ce priveşte lucrările la clădirea Muzeului Ţării Crişurilor, şeful CJ Bihor a precizat că termenul de predare a lucrării a fost prelungit cu trei luni, până la 30 septembrie. "Dacă lucrările nu vor fi gata, poate mai prelungim termenul cu o lună, având în vedere că trebuie făcute reparaţii la acoperiş, sau vom recurge la penalităţi", a afirmat Radu Ţîrle, adăugând că Selina s-a angajat că termină lucrarea în 14 luni de la semnarea contractului, iar termenul a fost deja depăşit. Până când se va putea muta Muzeul în clădire mai trebuie însă rezolvată şi problema acoperişului, care a fost reparat prost în urmă cu doi ani. Firma CIAC şi-a asumat refacerea lucrării, pe care o realizează din banii săi. "Inspectoratul de Stat în Construcţii s-a autosesizat şi a dispus o expertiză tehnico-economică la acoperiş, apoi a cerut intervenţii, deoarece se pune în pericol structura de rezistenţă a clădirii. Deocamdată, s-au rezolvat urgenţele, adică nu mai plouă în clădire. Trebuie însă rezolvată problema acoperişului în întregime", a mai adăugat Radu Ţîrle.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.