Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, cu prilejul Zilei Unirii, mai multe decrete de decorare a unor conducători din cadrul MAI, printre ei numărându-se şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor. Generalului de brigadă Ioan Baş i-a fost acordat Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete de decorare a unor conducători din Ministerul Administrației și Internelor, "cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea profesională şi înaltul profesionalism dovedit în îndeplinirea misiunilor încredinţate". Astfel, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional "Steaua României", în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, generalului magistrat Ilie Botoș, care ocupă funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne. Iohannis a mai conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, colonelului (r) Baranga Dan-Cornel și Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, chestorului general de poliţie Petre Tobă, șeful Poliției Române, dar și chestorului de poliţie Nicolae Gheorghe și Adelei-Loredana Neagu, șefa de Cabinet a ministrului Gabriel Oprea. De asemenea, președinte Klaus Iohannis a acordat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili, chestorului principal de poliţie Nelu Pop, care deține funcția de director general al Oficiului Român pentru Imigrări. Șeful statului a mai acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, general-maiorului Mircea Olaru, șeful Jandarmeriei Române, chestorului general de poliţie Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră, chestorului general de poliţie, Tudor Dănuţ, secretar general adjunct în MAI, chestorului-şef de poliţie Florea Oprea, subsecretar de stat în MAI și chestorului principal de poliţie Arion-Ţigănaşu Jănică, șeful Direcției Generale Anticorupție. Iohannis a mai acordat Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, generalului de brigadă Ioan Baş, şeful ISU Bihor, generalului de brigadă Vasilică Ovidiu și colonelului Cornea Nicolae, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, Elenei Ciocan și lui Bogdan Tohăneanu, secretar de stat în MAI. Potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă Nr. 104 din 29 iunie 2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale pentru Merit, Ordinul Naţional "Pentru Merit" este al treilea ordin naţional în ierarhia decoraţiilor, fiind acordat pentru a recompensa serviciile importante aduse statului român pe timp de pace sau pe timp de război. Membrii ordinului sunt numiţi pe viaţă, aceştia purtând numele de cavaler al Ordinului pentru Merit.