Consiliul Județean Bihor a transmis joi, 9 august, un comunicat de presă privind rapoartele Comisiei de cercetare disciplinară a lui Călin Puia, director general al DGASPC Bihor.

Potrivit documentului, ca urmare a finalizării activității de cercetare disciplinară a lui Puia Lucian Călin, director general al DGASPC Bihor și vicepreşedinte al Comisiei de Protecţia Copilului Bihor, privind scoaterea din țară fără respectarea procedurii legale a minorei K.A., aflată în plasamentul Fundaţiei Emanuel Speranţa României, în cadrul comisiei de disciplină au fost redactate două rapoarte având opinii separate: Raportul nr. 48/05.07.2018 privind clasarea sesizării înregistrate sub nr. 20881/01.11.2017 depusă de Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor, raport formulat pe baza opiniei majorității membrilor comisiei, precum și Raportul înregistrat sub nr. 46/04.07.2018 potrivit căruia Puia Lucian Călin se face vinovat pentru o serie de nereguli existente în activitatea Comisiei de Protecția Copilului și implicit în activitatea depusă de DGASPC Bihor în gestionarea acestui caz, raport ce constituie opinia separată a președintelui Comisiei de Disciplină.

„Întrucât, în ultima perioadă, au apărut elemente noi sesizate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, constatându-se că alte două minore aflate în sistemul de protecție special al DGASPC Bihor au fost supuse procedurii adopției internaționale, într-o manieră ce ridică semne de întrebare, avem obligația legală, dar și morală să sesizăm din nou comisia de disciplină. Prin aceste entități ne asumăm sarcina să verificăm orice tip de sesizări ce se referă la posibile nereguli din sistemul copiilor instituționalizați. Precizăm că, în prezent, la nivelul Consiliului Județean Bihor, cât și la nivelul altor instituții, sunt constituite și alte comisii care urmează să se pronunțe asupra deficiențelor sesizate la adresa activității DGASPC Bihor”, se menționează în același comunicat de presă.