De la începutul acestei luni, Penitenciarul Oradea are o nouă conducere. Aşadar, în urma concursului organizat de Ministerul Justiţiei, comisarul şef Ioan Ilea a revenit la conducerea penitenciarului orădean.

Ioan Ilea s-a născut la Beiuş, în 1970, este căsătorit şi a absolvit Facultatea de Automatizări şi Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea. Ilea şi-a luat teza de doctorat în sociologie la Universitatea din Bucureşti. Este în sistem de la vârsta de 18 ani. S-a angajat la Penitenciar în 1991 ca subofiţer, iar în timp a ajuns ofiţer de serviciu şi responsabil cu resursele umane din instituţie. Una dintre primele funcţii importante de conducere a fost de director adjunct siguranţă şi regim penitenciar în Penitenciarul Oradea în intervalul 1999-2006. A mai ocupat postul de comandant al Penitenciarului din Oradea în perioada 2006-2010. Din 2010 până în prezent a ocupat funcţia de director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România. În perioada în care a stat la Bucureşti comanda Penitenciarului a fost asumată de către comisar şef Gicu Ruiu, care în prezent ocupă funcţia de director economic administrativ a instituţiei orădene.