Mai multe sesizări primite de la cetățenii urbei ne-au atras atenţia asupra aspectului dezolant al clădirii aparținând Companiei Poșta Română din Aleşd. Aflată pe un aliniament cu Biblioteca orășenească „Octavian Goga", refăcută recent cu fonduri europene, flanchează șoseaua internațională E 60.

Starea actuală a clădirii este motivată prin lipsa de fonduri, într-o perioadă în care întreaga companie a suferit pierderi importante. Datorită unui management defectuos, în perioada 2007 - 2013, compania a înregistrat pierderi de 535 mil. lei. Anul 2014, prin măsurile luate pentru reabilitare, s-a încheiat cu un profit de 65 milioane lei. În sfârșit, erau așteptate, pe lângă majorarea salariilor pentru angajați, și măsuri de reabilitare a unor clădiri aflate într-o stare de degradare accentuată, ce dăinuiesc din perioada de tristă amintire. Acest lucru a rămas ca o măsură de perspectivă, clădirea din Aleșd fiind trecută pe o „listă de priorități" a poștei județene. Când o să-i vină rândul? Probabil, după ce compania va fi preluată de operatorul poștal belgian. Cu regret privim declinul Poștei Române, fostă instituție de prestigiu, ale căror servicii de calitate acopereau necesitățile populației. Dar lipsa de interes a unor conducători ai companiei, pentru modernizarea serviciilor, prin dotări cu tehnica de vârf, a condus la pierderea unor servicii preluate de companii particulare. Așa au apărut un lanț de firme de curierat rapid, care deservesc transporturile de mărfuri și corespondență pentru populație. A scăzut, de asemenea, serviciul de distribuție a pensiilor, preluat de bancomate, plata diferitelor impozite și taxe, care se achită on-line. Privit din afară, sediul Poștei din Aleșd, cu gratiile ce „străjuiesc" la geamuri, dă impresia că în interior funcționează o anexă a poliției.

Despre stadiul actual al poștei, primarul orașului, Zeno Țipțer, ne-a informat că în dese rânduri a atenționat conducerea poștei județene, pentru a grăbi reabilitarea clădirii din Aleșd, sesizări rămase fără rezultat. Această stare de imobilism ar putea fi sancționată cu amenzi din partea autorităților locale, dacă nu se vor găsi fondurile necesare de reabilitare, în prima fază a fațadei, care strică arhitectura aliniamentului.

Starea de „doliu" în care se află poșta aleșdeană este marcată și de cele două steaguri (al României și al Uniunii Europene), aflate la intrare, care și-au pierdut de mult culorile originale, ajungând niște însemne, în ton cu clădirea.