O delegaţie a Comisiei Europene, condusă de Sofia Alves, director DG Regio, şi o delegaţie a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, condusă de directorul general Marcel Boloş, s-a aflat timp de două zile, în judeţul Bihor, pentru a vizita o parte din proiectele cu cofinanţare europeană implementate de Primăria Oradea şi de Consiliul Judeţean Bihor.

 

Membrii celor două delegaţii au fost însoţiţi, pe perioada vizitei, de preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, şi de primarul Oradiei Florin Birta. Printre obiectivele vizitate s-au numărat Spitalul Judeţean (noul ambulatoriu şi secţia ATI), Parcul Ştiinţific şi Tehnologic, zona centrală a municipiului, precum şi parcul de autobuze electrice al OTL.

„De ieri, în judeţul Bihor, avem o delegaţie a Comisiei Europene, condusă de doamna Sofia Alves, şi o delegaţie a ADR Nord-vest, condusă de domnul Marcel Boloş, care au venit să vadă ce a însemnat pentru Oradea şi judeţul Bihor atragerea de fonduri europene”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, care a mulţumit celor două instituţii reprezentate la Oradea pentru sprijinul acordat în realizarea investiţiilor cu fonduri europene.

Primarul Florin Birta a mulţumit, la rândul său, Sofiei Alves, director de implementare DG Regio, care supervizează proiectele cu fonduri europene „pentru jumătate din Uniunea Europeană”, inclusiv România, dar şi lui Marcel Boloş, directorul general al ADR Nord-Vest, şi echipei pe care o conduce, pentru sprijinul acordat în accesarea fondurilor europene. „Toată transformarea Oradiei şi a judeţului Bihor se datorează fondurilor europene”, a declarat Florin Birta, adăugând că Simona Alves a venit „să vadă la faţa locului” ce s-a întâmplat cu fondurile europene atrase.

Marcel Boloş a precizat că vizita delegaţiei CE la Oradea a avut loc la recomandarea sa. „Am vrut ca prin această vizită să se vadă proiectele implementate de Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, care sunt etalon pentru regiune, dar şi la nivel naţional am putea spune, pentru atragerea de fonduri europene”, a declarat fostul ministru de Finanţe, care a remarcat, totodată, că Oradea şi Bihorul sunt „expemple de bună practică la nivel regional şi local”.

„Am remarcat un fapt interesant: în total, valoarea proiectelor depuse de Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea se ridică la 800 milioane de euro, ceea ce reprezintă în jur de 13% din valoare bugetului pentru regiunea Nord-vest. Asta arată că în Oradea şi în Bihor există deschidere pentru accesarea de fonduri europene. Regiunea noastră are depuse 1.889 de proiecte, în valoare totală de 6,2 miliarde de euro”, a mai menţionat Marcel Boloş.

Sofia Alves, care a precizat că este pentru prima dată la Oradea şi în Regiunea de Nord-Vest a României, s-a arătat impresionată de investiţiile realizate în Bihor. „În timpul vizitei, am fost foarte încântată să văd, la tot pasul, semne privind proiectele cofinanţate de Uniunea Europeană. E importan ca banii de la UE să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor din UE”, a declarat reprezentanta Comisiei Europene. Ea a adăugat că implementarea proiectelor finanţate cu fonduri europene duc la o viaţă mai bună pentru locuitori, dar atrag şi investiţii din partea companiilor. De asemenea, Sofia Alves a menţionat că secretul succesului proiectelor cu fonduri europene implementate în Oradea şi Bihor este munca în echipă şi pregătirea din timp a proiectelor. „Echipele care au lucrat la aceste proiecte sunt foarte profesioniste. Au o viziune şi pregătesc proiectele conform acestei viziuni, iar când se ivesc oportunităţi le depun spre finanţare”, a afirmat directoarea DG Regio.