În urmă cu o lună, membrii Consiliului Local solicitau conducătorilor Clubului Sportiv FC Oradea să prezinte numele angajaţilor, conform organigramei, precum şi salariile, indemnizaţiile, premiile şi alte venituri pe care fiecare dintre aceste persoane le primeşte lunar. Pentru a veni în sprijinul consilierilor locali orădeni, am întărit solicitarea lor, printr-o cerere de informaţii publice adresată Clubului Sportiv F.C. Bihor Oradea, înregistrată pe data de 5 aprilie. De atunci s-au scurs 17 zile, iar de la Club nu am primit nici o veste. "Oricum, nu veţi primi informaţiile solicitate" Conform Legii 544/2001, în baza căreia am solicitat informaţiile amintite, Clubul Sportiv avea obligaţia să ne comunice în scris datele solicitate în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii sau, în cazul refuzului sau imposibilităţii furnizării informaţiilor, acesta trebuia să ne fie adus la cunoştinţă în termen de 5 zile şi, în plus, trebuia motivat cu articole explicite din lege. Spre stupoarea noastră, nici până ieri, angajaţii FC Oradea nu se deranjaseră să ne redacteze vreun răspuns. "Potrivit legii, avem obligaţia să vă răspundem în 30 de zile. Dar, oricum nu veţi primi informaţiile solicitate. Acest club este privat şi regulile în materie de contracte de muncă sunt cele de dreptul muncii. În aceste condiţii, veniturile salariaţilor sunt confidenţiale. Mai mult, fiind o asociaţie de drept privat, ea nu intră sub incidenţa Legii 544/2001. Banii de la bugetul public sunt pentru cheltuielile materiale, în schimb, salariile sunt acoperite din veniturile proprii (sponsorizări, donaţii, vânzarea biletelor şi materiale promoţionale)", a declarat Sorin Husăsan, consilierul juridic al FC Bihor. Acesta a mai adăugat că nici măcar curiozitatea consilierilor locali orădeni nu va putea fi satisfăcută, acestora refuzându-li-se solicitarea ca pentru şedinţa din 28 aprilie să li se prezinte salariile tuturor jucătorilor de la club, precum şi a personalului auxiliar. Recurs la memorie Pachetul de acţiuni al societăţii FC Oradea SA a fost preluat în anul 2003 de către Consiliul Local Oradea, la păguboasa iniţiativă subscriind Consiliul Judeţean Bihor şi Electrocentrale Oradea. Iniţial, CLO a plătit grupului Vizer, acţionar majoritar, aproximativ 33 miliarde de lei, dar ulterior, o dată cu promovarea în Divizia A, pentru campionatul 2003/2004, s-au mai cheltuit de la bugetul local alte 50 miliarde lei. După retrogradarea în Divizia B, în echipa "fanion" a judeţului s-au mai investit 20 miliarde lei. Din bugetul pe anul 2005, la capitolul cheltuieli cu personalul, este prevăzută suma de aproximativ 5 miliarde de lei. Dacă ar fi să credem explicaţiile reprezentanţilor clubului, salariile sunt achitate din contractele de sponsorizare. Ce naşte din Primărie, bani publici mănâncă Însă şi aceste contracte sunt încheiate cu regiile autonome din subordinea Primăriei Oradea, care tot bani publici... mănâncă. În 2004, RAPAS a încheiat contracte de sponsorizare cu FC Oradea în valoare de 220 milioane de lei, iar pentru acest an, valoarea lor s-ar putea ridica la aceeaşi sumă. OTL a cotizat, în 2004, cu 600 de milioane lei, iar pentru acest an este prevăzut un contract în valoare de 1 miliard lei (700 milioane lei, din restul sumei asigurându-se transportul). Consiliul de Administraţie al Regiei de Apă-Canal Oradea a vărsat anul trecut în contul clubului 1,5 miliarde lei, iar pentru acest an este prevăzută aceeaşi sumă. Astfel, pentru 2004, de la bugetele regiilor s-au "muls" aproximativ 2,3 miliarde lei, iar pentru 2005, se estimeză alte 2,6 miliarde lei. "Frankesteinul" Consiliului Local Vestea că în şedinţa CLO de joia viitoare consilierii locali nu vor primi informaţiile despre cuantumurile salariilor fotbaliştilor a fost primită ca o glumă de către directorul economic al Primăriei Oradea, Emilian Sala. "Acest club este creaţia Consiliului Local Oradea şi ei sunt finanţaţi de la bugetul local. În aceste condiţii, salariile ar trebui să fie publice. Nu este normal să ni se refuze accesul la o astfel de informaţie", a declarat Emilian Sala. Însă, o atare reticenţă din partea FC Bihor este justificată, dacă avem în vedere că prestaţiile lor deplorabile sunt recompensate cu vârf şi îndesat. Contractele de joc, cu excepţia juniorilor, sunt comparabile cu a celor din Divizia A, adică între 6.000 şi 20.000 de euro. Mai mult, mediocritatea în care se complac jucătorii este dublată de managementul vicios a "coteriei" de la FC Bihor. Primele de joc nu sunt condiţionate de îndeplinirea nici unui obiectiv, aşa că singurul ţel al jucătorilor este să mimeze jocul, în rest o duc bine pe banii publici. Dar până când?!