Secretara Liceului Pedagogic "Nicolae Bolcaş" din municipiul Beiuş, judeţul Bihor, a fost găsită spânzurată, ieri, în spatele magaziei de lemne din curtea casei în care locuia. Potrivit lui Sabin Mocioran, inspector în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş, Felicia S., în vârstă de 47 de ani, a fost găsită de către soţul ei spânzurată cu un cablu de cauciuc care atârna de o grindă în spatele magaziei de lemne din curtea casei. "Femeia s-a ridicat din pat luni dimineaţa (n.r. - ieri dimineaţă), în jurul orelor 05.00, spunându-i soţului că merge la baie, dar nu s-a mai întors", a declarat Sabin Mocioran. Soţul femeii a declarat anchetatorilor că nu aveau probleme în căsnicie şi că, în cursul acestui an, nevasta lui a consultat mai mulţi medici psihiatri pentru a scăpa de stările de depresie. "În urma autopsiei s-a stabilit că moartea a survenit în urma asfixierii mecanice prin spânzurare pe baza unui sindrom maniaco-depresiv", a declarat Camelia Buhaş, medic primar al Serviciului de Medicină Legală Bihor. Unii spun că boala acesteia s-ar fi agravat în urma unui control efectuat recent de Inspectoratul Şcolar Bihor, la finalul căruia inspectorii ar fi depistat mici nereguli pentru care femeia a fost sancţionată.