Seară bihoreană la Strasbourg
Consiliul Judeţean Bihor, în colaborare cu Reprezentanţa României pe lângă Consiliul Europei, organizează la Strasbourg, în data de 14 octombrie a.c, începând de la ora 19.00, o seară românească cu specific bihorean. La acest eveniment a cărui gazdă va fi preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, sunt invitaţi să participe toţi reprezentanţii Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care vor fi prezenţi în această perioadă la Strasbourg, cu ocazia Sesiunii Plenare a Congresului. Recepţia oferită celor aproximativ 400 de participanţi la Sesiune are ca scop promovarea judeţului Bihor la nivel european. Invitaţii prezenţi la Seara bihoreană vor degusta din produsele tradiţionale din zona judeţului nostru. Cu acest prilej, artista orădeană Oana Lianu va susţine un concert folcloric de nai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.