Se reiau cercetările arheologice
În peşterile din Defileul Crişului Repede
Un grup de specialişti bihoreni, alături de colegi din ţară şi din Ungaria, intenţionează să reia cercetările arheologice din peşterile situate în platoul carstic al Defileului Crişului Repede.
Pentru punerea în aplicare a acestui proiect, reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, ai unor muzee din Călăraşi, Satu Mare şi din Nyregyhaza (Ungaria), ai Clubului de Speologie "Cristal" din Oradea şi ai Formaţiunii Salvamont din Şuncuiuş au avut o primă întâlnire la Casa Zenovia din Şuncuiuş şi au vizitat câteva peşteri din regiune. Potrivit lui Călin Ghemiş, arheolog la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea şi director al Departamentului de Protecţie a Siturilor Arheologice din peşteri din cadrul Federaţiei Române de Speologie, primele cercetări în platoul carstic al Defileului Crişului Repede au fost efectuate în anii 60. Ele au fost continuate între 1998 şi 2002, de către Călin Ghemiş şi o colegă de-a acestuia, Doina Ignat, doctor în arheologie la Muzeul Ţării Crişurilor. "Una dintre cele mai importante descoperiri din perioada respectivă este un complex ritual dacic (vase de ceramică şi piese din argint) din Peştera Mişidului (Şuncuiuş), fiind folosit, probabil, la închinarea la divinităţile subpământene sau poate indica locul în care se trimiteau soli către Zamolxe, zeitate geto-dacică", ne-a relatat Călin Ghemiş.
Reluarea cercetărilor în cele circa 70 de peşteri din regiunea amintită constituie obiectul unui proiect, aflat deocamdată în fază incipientă, intitulat "Cercetări complexe în endocarstul Defileului Crişului Repede", care va demara, probabil, în toamna acestui an. Proiectul a fost prezentat de către Călin Ghemiş în cadrul unui simpozion pe teme similare, desfăşurat recent în Bucureşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.