Biroul Electoral Central precizează că cetăţenii cu drept de vot îşi pot exercita opţiunea la alegerile locale doar în localitatea în care au domiciliul, la secţia de votare la care  sunt arondaţi, şi nu pot vota în altă localitate din judeţ pentru consilierii judeţeni sau şeful CJ.

"Alegătorii vor vota la aceeaşi secţie de votare pentru toate cele 4 funcţii: primar şi consilier local, preşedinte al consiliului judeţean şi consilier judeţean, respectiv pentru Consiliul general al municipiului Bucureşti şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti", precizează BEC într-un comunicat de presă. De asemenea, BEC precizează că cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu, dar se află în judeţ în altă localitate, nu pot vota doar pentru preşedintele consiliului judeţean sau pentru consilierii judeţeni la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi.