Se apropie Ignatul şi începe sacrificarea porcilor - Atenţie la ce carne cumpăraţi!
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) atrage atenţia că cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în gospodării. Tot în această perioadă, unii consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să o testeze prin examen trichineloscopic, punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care o consumă.
"Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare, va da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate, va asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi pentru a obţine o carne de calitate şi cu un gust mai bun. În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului", arată Autoritatea.
Totodată, se atrage atenţia că sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie fără controlul sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute poate avea consecinţe grave. Crescătorii de animale pot duce porci vii la abator numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare şi de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar. În cazul în care vor să vândă porci vii în târg, pentru a respecta legea şi a nu avea probleme cu autorităţile, trebuie să verifice dacă târgul este autorizat sanitar-veterinar şi dacă este supravegheat de un medic veterinar. Sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora este interzisă. Dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, atât acesta, cât şi vânzătorul pot fi amendaţi, iar animalele vor fi confiscate şi ucise, fără a se oferi despăgubiri.
În perioada următoare, medicii veterinari care vor efectua examenul trichineloscopic vor fi instruiţi, programul acestora fiind special conceput pentru ca toţi cetăţenii să poată avea acces la testul trichineloscopic. Acest program de lucru va fi extins înaintea Crăciunului, urmând ca pentru efectuarea examenului trichineloscopic cetăţenii să aibă posibilitatea să se adreseze chiar şi în weekend cabinetelor unde se efectuează analiza. Începând din 8 decembrie, fiecare Direcţiei Jueţeană Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va informa populaţia despre centrele unde se pot face examene trichineloscopice, precum şi programul de lucru al acestora.
Numărul de telefon la care cetăţenii pot sesiza, gratuit, nereguli în domeniul siguranţei alimentelor este 0800 826 787.



Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: gheorghenecula@yahoo.com
Oferte de lucru urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: lukmadalina@yahoo.es