Mă numesc Gaftone Sanda, sunt medic de familie în Băile Felix. Supărarea mea este că, odată decisă vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale, mie mi se refuză dreptul de a-mi cumpăra spaţiul în care mi-am desfăşurat activitatea în toţi acesti ani, împreună cu dr. Daina Florian, pentru simplul motiv că dr. Daina doreşte să cumpere şi el acest spaţiu.
Şocant este faptul că acest drept absolut legal îmi este încălcat de membrii Consiliulul Local al comunei Sânmartin, dar şi de reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică, Colegiului Medicilor şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Cu toate că am acţionat hotărârea Consiliului Local în contencios administrativ (primul termen fiind stabilit abia pentru 15 decembrie 2008), s-au încheiat şi contractele de vânzare-cumpărare, s-a făcut până şi intabularea (în ciuda notificării existente la Cartea Funciară), iar acum se trece la vânzarea terenului aferent. Aştept "cu nerăbdare" să fiu efectiv, nu numai scriptic, aruncată din cabinetul meu, înaintea deciziei judecătoreşti.
Nu ştiu cât vă cere sau cât vă permite legea să interveniţi atunci când instituţiile statului îşi bat joc de legile şi de cetăţenii acestei ţări, dar eu voi lupta până la capăt şi le urez celor implicaţi "să-i ferească Dumnezeu de supărarea omului cumsecade".
P.S. Să fi fost oare abrogat articolul 16 al Constituţiei României, citez: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări"?!