Cu toate că pentru remedierea deficienţelor constatate la controalele din unităţile de învăţământ efectuate înainte de începerea anului şcolar au fost trasate termene clare, repectarea acestora nu a fost verificată. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor asigură, însă, că în toate şcolile au fost asigurate condiţiile minimale de funcţionare. Controalele pentru verificarea condiţiilor igienico-sanitare din şcolile bihorene s-au desfăşurat în perioada 16 - 23 august. Atunci, Autoritatea pentru Sănătate Publică Bihor a derulat o acţiune tematică de control privind stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ în vederea reluării anului şcolar, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bihor. Au fost verificate cu prioritate unităţile şcolare cu personalitate juridică în care au fost derulate investiţii de peste 500.000 lei, precum şi unităţile care au înregistrat neconformităţi la controalele anterioare. Inspecţiile au vizat, în special, şcolile din mediul rural unde condiţiile în care se desfăşoară procesul de învăţământ sunt sub nivelul celor din oraşe, dar au mai fost verificate şi şcolile din Ştei, Vaşcău şi Nucet. Au fost controlate 371 de unităţi, dintre care 169 de grădiniţe, 113 şcoli cu clasele I-IV, 82 de şcoli cu clasele I-VIII şi şapte licee. Dintre toate unităţile controlate, doar 66 erau autorizate din punct de vedere sanitar, respectiv 21 de grădiniţe, 12 şcoli cu clasele I-IV, 28 de şcoli cu clasele I-VIII şi cinci licee. La verificări au fost găsite 25 de şcoli fără alimentare cu apă, care au fost somate să asigure sursa minimă de apă până în 15 septembrie, sub sancţiunea neînceperii activităţii. Acelaşi termen a fost stabilit pentru remedierea deficienţelor constatate la 167 de unităţi şcolare, ale căror grupuri sanitare nu corespundeau stadardelor minime. Cu toate acestea, toate unităţile şcolare din Bihor şi-au început activitatea la 17 septembrie. "Şcolile şi-au identificat un program provizoriu adaptat condiţiilor actuale, până la eliminarea problemelor constatate pe durata controalelor, astfel că sunt asigurate condiţiile minime de funcţionare", informează Liliana Antonescu, inspector general al IŞJ Bihor. Odată cu stabilirea termenelor, era normal ca, după expirarea acestora, să fie demarate şi verificările, dar acestea au fost amânate, din cauza consfătuirilor care au loc odată cu începerea anului şcolar, care au rolul de informare asupra modifcărilor apărute. Conform Lilianei Antonescu, controalele în şcolile unde au fost stabilite termene vor fi demarate cel mai probabil săptămâna viitoare.