Şcoală de vară, la Băile Felix
Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei şi Centrul de Cercetare şi Inovare în Ştiinţele Educaţei din cadrul Universităţii din Oradea, în colaborare cu Casa Corpului Didactic, organizează, în perioada 13 - 16 iulie, în staţiunea Băile Felix, cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară, având ca temă "Cunoaştere - Educaţie - Dezvoltare". Tematica cursurilor şi activităţile practice vor fi susţinute de cadre didactice de la Universitatea din Oradea, cum ar fi: conf. univ. Cecilia Sas, conf. univ. dr. Ioan Chelemen, lect. univ. Florin Ciobanu, lect. univ. drd. Cristina Florescu, asist. univ. drd. Denisa Boroş. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi şi alţi doi profesori: Roberta Renati şi Maria Assunta Zanetti, de la Universitatea din Pavia, Italia. Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc luni, 13 iulie, de la ora 9.00, la hotel Termalis din Băile Felix.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.