Şcoala de vară „Campus d'été" - Limba franceză exersată de orădeni
Ieri a debutat, la Facultatea de Litere din Oradea, cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Campus d'été", care îşi propune aprofundarea cunoştinţelor de limbă franceză. Până pe 28 august, 30 de orădeni vor participa zilnic la câte două cursuri ţinite de două masterande din Franţa, Elodie Graveleau şi Florenc Piard. „Am avut peste 50 de candidaţi francezi doritori să vină în Oradea să ţină aceste cursuri. A fost o selecţie riguroasă, cu ultimii opt candidaţi am avut şi un interviu telefonic şi toţi erau foarte buni", ne-a declarat asist univ. dr. Teodora Cearnău, iniţiatoarea proiectului. Proiectul se derulează prin grija Departamentului de limba franceză a Facultăţii de Litere din Oradea, în colaborare cu Institutul Cultural Francez din Cluj -Napoca. Alături de Teodora Cearnău în proiect mai este implicată şi lector univ. dr. Daciana Vlad. Proiectul prevede organizarea a două ateliere: pentru începători, respectiv nivel intermediar. Atelierele au fost gândite pe teme de interes general şi sunt organizate astfel încât să îmbine plăcerea de a învăţa cu eficienţa. Cursurile abordează şi diverse aspecte ale culturii şi civilizaţiei franceze, o atenţie deosebită fiind acordată tehnicilor de predare interactivă. „Ne-am dorit să promovăm limba franceză care, din păcate, pierde teren, cu toate că este o limbă atât de armonioasă", a mai adăugat Teodora Cearnău.
Cei 30 de cursanţi sunt elevi, studenţi, doctoranzi, profesori, ingineri sau chiar medici care au dorit să-şi aprofundeze noţiunile de limbă franceză. În cadrul proiectului, cei doi lectorii francezi au pregătit pentru fiecare nivel câte un manual. Temele sunt generale, de la cum să se prezinte, cum se studiază sau lucrează în Franţa, despre timp liber, despre ce tip de consumatori suntem etc. În plus, cele două profesoare au avut de pregătit şi alte două manuale, câte unul pentru fiecare grupă, „Ghid Micelin de gastronomie româneacă". Cursanţii vor trebui să completeze o serie de informaţii despre bucătăria românească", ne-a precizat Teodora Cearnău. La finalul Şcolii de vară, toţi participanţii vor primi o diplomă de participare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.