Şcoala de vară a juriştilor, la prima ediţie
Zeci de jurişti, avocaţi, procurori şi judecători se întâlnesc în aceste zile, la Băile Felix, în cadrul primei ediţii a Şcolii de vară, cu tema "Efectele adoptării noilor coduri asupra sistemului juridic românesc".
Colegiul Consilierilor Juridici Bihor şi Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea - Centrul de cercetare în ştiinţe juridice şi administrative organizează, în perioada 5 - 9 iulie 2010, la Hotel Termal din Băile Felix, prima ediţie a Şcolii de vară pentru jurişti. Deschiderea festivă a avut loc ieri, urmând ca pe parcursul acestei săptămâni să se desfăşoare o serie de prelegeri şi ateliere de lucru pe tema "Efectele adoptării noilor coduri asupra sistemului juridic românesc". Printre cei care participă la Şcoala de vară se numără: Valentin Mirişan, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Oradea şi membru în Comisia de redactare a noului Cod de procedură penală, Eugen Olteanu, preşedintele Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România, Valentin Trutan, vicepreşedintele Uniunii, Marius Harosa, lector univ. dr. - Universitatea Babeş-Bolyai, conf. univ. dr. Ioan Romoşan, Universitatea din Oradea, Radu Bodea, procuror şef secţie penală - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, avocaţii Mircea Ursuţa, Carmen Domocoş şi invitatul special, Constantin Manoliu, preşedintele Tribunalului Bihor. Cei prezenţi la Şcoala de vară vor lua parte la mai multe prelegeri cum ar fi: "Exercitarea profesiei de consilier juridic în contextul noilor Coduri", „Necesitatea schimbărilor în sistemul juridic românesc", "Influenţa dreptului european asupra noilor coduri" sau "Importanţa adoptării Codului civil". De asemenea, vor fi organizate ateliere de lucru pe diverse teme de actualitate din domeniu, urmând ca vineri, la finalul Şcolii, să fie înmânate diplomele de participare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.