Schimbarea directorului, bucuria vatmanilor...
Directorul general al OTL, Corneliu Lupău, a fost demis, ieri, din funcţie, după ce marţi angajaţii Regiei au intrat în grevă spontană. Pe durata a aproape două zile, circulaţia mijloacelor de transport în comun din Oradea a fost paralizată, din cauza protestelor pe care angajaţii OTL le-au demarat. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Dacă în cursul zilei de marţi, primarul Ilie Bolojan nu a putut fi prezent pentru a discuta cu protestatarii, fiind plecat la Bucureşti, în cursul serii, acesta a revenit în municipiu, astfel că prima oprire a fost în curtea OTL.
Cu capul pe şine
Cu toate că a încercat să le explice greviştilor situaţia economică, nu a avut niciun succes. O altă rundă de negocieri s-a purtat şi la ora 04.00 dimineaţa cu angajaţii care trebuiau să intre în schimbul unu, dar, din păcate, nici de această dată nu s-a rezolvat nimic. Discuţiile au continuat până la orele prânzului. În urma acestora, Consiliul de Administraţie al OTL a hotărât revocarea din funcţie a directorului societăţii, Corneliu Lupău, şi acordarea unei prime de 250 lei brut pentru toţi angajaţii Regiei. Consiliul a fost convocat de primarul Ilie Bolojan, iar în cursul zilei de ieri acesta a decis cu cinci voturi din şase revocarea din funcţie a lui Corneliu Lupău. "Revocarea directorului din funcţie este urmare a presiunii din oraş, pentru că transportul în comun este blocat, şi a modului defectuos în care acesta a gestionat Regia", a declarat Dumitru Ţiplea, membru în Consiliul de Administraţie. În cadrul aceleiaşi şedinţe, directorul tehnic al OTL, Nicolae Popescu, a fost desemnat să asigure interimatul la conducerea Regiei până când Consiliul Local Oradea va desemna un nou director.
"Acarul"... Lupău
După câţiva ani buni în care s-a aflat în fruntea OTL, Corneliu Lupău a fost demis. Este păcat că pentru protestele organizate de şoferi şi vatmani a fost "decapitat" un director, sub conducerea căruia au fost realizate multe lucruri bune. Un exemplu ar fi parcul auto, care în ultima vreme a fost reînnoit prin achiziţionarea de autobuze şi tramvaie. "Ca urmare a întrunirii Consiliului de Administraţie al OTL, membrii acestuia au decis revocarea din funcţie a lui Corneliu Lupău, urmând ca până la numirea noului director interimatul să fie asigurat de către directorul tehnic, Nicolae Popescu. În şedinţa Consiliului Local de mâine se va lua în discuţie numirea unei alte persoane pentru funcţia de conducere a Regiei", ne-a declarat Carmen Cherteş, purtător de cuvânt în cadrul PMO.
În după-amiaza zilei de ieri, greviştii şi-au reluat activitatea, după ce primarul Ilie Bolojan le-a promis dublarea primei de Crăciun, de la 200 la 400 de lei, şi reluarea negocierilor în luna ianuarie. Liderul de sindicat al Transloc, Virgil Mânz, a precizat că în urma acestor proteste nu vor fi luate măsuri împotriva celor care au luat parte la ele, salariaţii fiind pontaţi fie ca zile libere, fie ca învoiţi. Însă fostul director Corneliu Lupău, a dat în judecată, înainte de a fi înlăturat de la conducerea Regiei, sindicatul din societate, cerând despăgubiri pentru pagubele provocate de greva angajaţilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.