Scena naşterii lui Iisus (din nou), în faţa Primăriei Oradea
O senzaţie de bucurie şi de misticism ne învăluie imediat ce păşim prin faţa scenei care evocă naşterea Pruncului Iisus, amplasată şi în acest an în faţa Primăriei municipiului Oradea. Ca în fiecare an, orădenii sunt martorii episodului care aminteşte de începuturile erei creştine.
Pentru al cincilea an, în faţa Primăriei Oradea, a fost montată scena care are ca actori pe Iisus, Iosif, Maria, Cei Trei Magi şi Trei Păstori. Grupul statuar a fost realizat în urmă cu cinci ani de sculptorul Dumitru Paina, lector la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, împreună cu alţi colegi ai aceleiaşi instituţii. Statuetele sunt făcute din gips şi în fiecare an sunt recondiţionate. "Şi de această dată toate persoanjele îşi vor schimba culoarea veşmintelor. Împreună cu studenţii de la Arte Vizuale din anul I, ne-am apucat să reconstituim întreaga scenetă şi, în două-trei zile, statuile vor fi ca noi", ne-a declarat Dumitru Paina. Ieri, sub îndrumarea profesorilor lor, studenţii munceau de zor la vopsitul veşmintelor statuilor şi la amenajarea scenei ce evocă staulul în care s-a născut Iisus. Sculptorul orădean ne-a declarat că, în România, lucrarea lui este singura de acest fel.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.