Scandal pentru banii către primării - Alocări pe criterii politice
Reuniţi ieri în şedinţă ordinară, aleşii judeţeni au avut pe ordinea de zi repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, bani care vin să mai salveze aceste primării de comune, în special, lipsite de orice finanţare pentru investiţiile necesare a fi derulate în propriile comunităţi. „De când lumea", modul de acordare a acestor sume ţine de culoarea politică a primarului, lucru practicat de toate partidele. Cu toate acestea consilierii PDL, nemulţumiţi de modul în care s-au repartizat aceşti bani, au decis, în semn de protest să părăsească sala de şedinţe.
„Am analizat lista cu sumele de bani împărţite pentru primari şi cu regret trebuie să constat că primarii PDL, care reprezintă peste 100.000 de locuitori, peste un sfert din populaţia judeţului, au fost abandonaţi. Cum veţi merge în comune ca Sântandrei şi Sânmartin, unde mulţi locuitori v-au votat? Aţi abandonat nu doar aceşti locuitori pentru care nu aţi alocat niciun leu, ci şi propriul dumneavoastră slogan electoral, "Punem Bihorul pe primul loc". Eu văd că puneţi Bihorul pe primul loc, dar nu în România, ci în Congo", a declarat, în plen, Ionel Avrigeanu, liderul grupului PDL. Acesta a anunţat că el şi colegii săi vor părăsi sala de şedinţe şi nu vor lua parte la votul niciunuia dintre proiectele de hotărâri. Acesta i-a mai amintit preşedintelui CJ Bihor că nu ar fi reuşit să depăşească „viziunea politicianistă", alocând bani doar pentru primarii de o anumită „coloratură" politică. În replică, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, i-a reproşat lui Avrigeanu faptul că nu ar fi citit cu atenţie proiectul de hotărâre. „Nu mă surprinde că PDL nu susține dezvoltarea. Nu e prima dată când PDL nu susține Aeroportul și pentru mine nu este un șoc acest lucru. Știu că în anii trecuți au vrut Aeroportul în altă parte. Nu s-au străduit să aducă bani pentru Aeroport. Suntem în situația în care nu ne putem preface că nu avem nevoie de un împrumut pentru dezvoltarea lui și pentru alte proiecte importante, precum cel al colectării deșeurilor. M-am obișnuit cu asemenea declarații sforăitoare și vedeți că nu există interes pentru dezvoltarea județului. Nu ne mărginim la declarațiile politice ale niciunuia dintre colegii noștri, cu atât mai puțin ale celor care ne surprind întotdeauna prin sfidare și prin lipsă de bun simț", a comentat Cornel Popa. Plecarea din sala de şedinţe a consilierilor democrat-liberali nu a împiedicat adoptarea hotărârii privind repartizarea sumelor către primării, PSD-PNL-PC-UDMR şi PPDD având majoritatea. Astfel, în joc s-a aflat suma de 33.144.000 lei.
Un nou mega-credit
Un alt subiect, ţinut la secret de conducerea CJ Bihor, a fost cel de contractare a unui mega-credit de 89 milioane de lei (20 milioane de euro). Sumele care vor fi contractate vor fi cheltuite pentru cinci investiţii majore: 28,8 milioane lei vor fi alocaţi pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului, alţi 49,5 milioane lei sunt necesari pentru implementarea Sistemului de Management Integrat a Deşeurilor, pentru construirea unei centrale pe biomasă în Săcueni sunt necesari 5,8 milioane de lei, pentru realizarea unei reţele de comunicare între Bihor şi judeţul Bekes în bandă largă de internet sunt necesari 750.000 lei, precum şi pentru elaborarea unei strategii pentru alimentarea cu apă şi realizarea de instalaţii şi sisteme unitare de monitorizare a alimentării cu apă în Valea Ierului (4,1 milioane lei).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.