Scăderea creditelor de consum pune comercianţii pe gânduri şi vânzătorii pe drumuri
Avans de 25% şi o rată lunară de până la 35% din venituri, pentru creditele ipotecare, un girant sau plata anticipată a 25% din valoarea bunurilor, precum şi o sumă de rambursat de maximum 30% din venitul lunar, pentru achiziţionarea unui produs de larg consum, sunt noile condiţii pe care trebuie să le îndeplinească oricine nu are posibilitatea cumpărării cu banii jos.
La sfârşitul anului trecut, filialele bihorene ale băncilor aveau în sold împrumuturi pentru populaţie în sumă 2.000 de miliarde de lei, cu 10% mai mult faţă de luna noiembrie. Din aceasta, aproape 1.500 de miliarde de lei reprezintă credite acordate pentru cumpărarea de produse de larg consum. Numai în ultima lună a anului trecut, valoarea creditelor luate de bihoreni a crescut cu 100 de miliarde de lei. Bancherii orădeni cred că noile reglementări nu vor speria populaţia, care va solicita în continuare astfel de credite, cu toate că, în privinţa creditelor pentru achiziţionarea de bunuri de larg consum, ideea generală este că acestea vor continua să scadă destul de mult. De asemenea, se aşteaptă şi o scădere a valorilor creditelor ipotecare, datorită limitării la doar 35% din venitul net lunar al persoanei care solicită împrumutul sumei de rambursat, coroborat cu majorarea din ultimul an a preţurilor imobilelor care a ridicat rata lunară de plată pentru creditele contractate deja. Cele care vor simţi din plin noile condiţii impuse de BNR vor fi magazinele, caree, cel puţin pentru o perioadă, vor înregistra un serios recul al vânzărilor. O parte a angajaţilor unor astfel de magazine din Oradea se tem că scăderea vânzărilor îi va face să ajungă pe drumuri, datorită disponibilizărilor masive de personal ce se aşteaptă pentru această lună. Marile companii care desfac produse electrocasnice şi electronice au impus o anumită cotă de vânzare filialelor din ţară, deci implicit şi celor din Oradea, în funcţie de care se face şi retribuirea. Majoritatea magazinelor din Oradea au o cotă impusă de vânzare de 50 de miliarde pe lună. Până acum, magazinele au depăşit această valoare, dar, începând cu această lună, numărul celor care vor mai achiziţiona produse pe credite vor scădea foarte mult. Şi cum cea mai mare parte a vânzărilor se realiza astfel, magazinele vor fi nevoite să îşi reducă drastic personalul. Noile condiţii, mai grele, pentru credite au făcut ca deja de ieri raioanele magazinelor de bunuri de larg consum să fie destul de goale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.