Ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, a fost adoptat Proiectul Legislativ nr. 559/2002 pentru înfiinţarea comunei Gepiu din judeţul Bihor, depus de dl deputat Cornel Popa în data de 28.10.2002. Proiectul statuează înfiinţarea comunei Gepiu, având în componenţă satele Gepiu şi Bicaci. Comuna Cefa se va reorganiza, ramânând cu satele Cefa, Ateaş şi Inand. Gepiu a avut statut de comună până la intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 1106/27.05.1968 privind delimitarea administrativ-teritorială a comunelor, când a intrat în componenţa comunei Cefa, situată la o distanţă de 15 km. În cuvântul ţinut cu această ocazie, dl deputat Cornel Popa, în calitate de iniţiator al proiectului de lege, a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor săi care au votat pentru înfiinţarea comunei Gepiu, consfinţind astfel rezultatele referendumului desfăşurat în comuna Cefa, în data de 21.04.2002. Popa a arătat că această măsură administrativă era necesară, deoarece locuitorii celor două sate se deplasau cu greutate până la Cefa pentru rezolvarea problemelor de ordin personal, şi şi-a exprimat speranţa că această reorganizare administrativă va duce la o mai armonioasă dezvoltare a localităţilor comunei Gepiu. Mai ramâne ca şi Senatul să îşi dea votul favorabil pentru ca dorinţa locuitorilor din satele Gepiu şi Bicaci să devină realitate.