Sătul de tergiversarea până la calende, avocatul Cutuş intervine în procesul "FC Bihor"
Veşnicele amânări dispuse în procesul iniţiat de Camera de Conturi Bihor celor care s-au aflat la conducerea municipiului în perioada 2000-2004, adică executivului şi consilierilor locali, în legătură cu preluarea şi finanţarea necorespunzătoare a echipei de fotbal FC Bihor, l-au determinat pe avocatul orădean Lazăr Cutuş să intervină în respectivul litigiu.
În luna septembrie se împlineşte un an de când 29 de foşti sau actuali demnitari locali, ce s-au aflat la conducerea municipiului în mandatul 2000-2004, dau cu subsemnatul, prin intermediul apărătorilor, fireşte, în legătură cu achiziţionarea pachetului de acţiuni de la SC Fotbal Club Liberty Oradea SA, dar şi cu finanţarea clubului orădean de fotbal. De la demararea acestui litigiu, ce se derulează pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Bihor, şi până în prezent au fost dispuse nu mai puţin de zece amânări, unele la solicitarea părţilor implicate, altele cauzate de procedurile necesare introducerii în cauză a unor experţi. Justificată sau nu, amânarea repetată a cauzei respective nu a trecut neobservată. Astfel, în calitatea sa de fost consilier local, dar mai ales de contribuabil orădean, cunoscutul avocat orădean Lazăr Cutuş a decis să nu mai stea cu mâinile în sân şi să intervină în derularea procesului în care sunt implicaţi, în calitate de pârâţi, cei mai mulţi demnitari locali. De menţionat că apărătorul orădean a făcut parte din Consiliul Local în perioada amintită, însă, datorită faptului că a refuzat să se facă părtaş în această "afacere", nu se află pe lista învinuiţilor în acest moment. "Tărăgănarea suspectă a acestui caz mă îngrijorează, drept pentru care am hotărât ca, în calitate de fost consilier local şi contribuabil, să intervin în proces cu o cerere de intervenţie, atât în interes propriu cât şi al locuitorilor municipiului Oradea plătitori de taxe. Îi asigur pe orădeni că voi monitoriza acest litigiu mai atent decât până acum, mai ales că desfăşurarea sa mi se pare absolut anormală", preciza avocatul Cutuş, adăugând că, până la termenul următor, şi anume 28 septembrie, va face acest pas.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.